Fostul premier Victor Ponta a fost audiat, marţi, la DNA Oradea, în dosarul lui Mircea Govor, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare şi preşedinte al PSD Satu Mare, aflat în arest preventiv din data de 23 decembrie 2015.
Ponta a intrat la ora 9.40 în sediul DNA Oradea, unde a dat o declaraţie de martor, şi a ieşt în jurul orei 11.10. "Am fost audiat ca martor într-un dosar al acestui serviciu. Despre ce dosar este vorba vă pot spune doar procurorii. Vă doresc bună ziua", le-a spus el scurt jurnaliştilor la ieşirea din sediul DNA Oradea.
Conform HotNews, procurorii anticorupţie vor să afle care este implicarea lui Victor Ponta, ca fost preşedinte al PSD, în "salvarea" de răspundere penală a deputatului Ovidiu Silaghi, fost liberal "convertit" la social-democraţie.
Acesta s-a înscris în PSD în primăvara lui 2014 pentru a candida pe listele social-democraţilor la alegerile parţiale din Colegiul nr. 2 din Satu Mare şi pentru a scăpa astfel de arest în dosarul în care era cercetat pentru primirea unei mite de 200.000 euro de la omul de afaceri Nelu Iordache, pe vremea în care era ministru al Transporturilor.
La alegerile parlamentare parţiale din perioada mai-iunie 2014, pentru Colegiul 2 Satu Mare, Govor a fost cel care a impus noua candidatură a lui Ovidiu Silaghi (preşedinte al PNL Satu Mare la acea vreme) la un post de parlamentar, scopul urmărit fiind acela de a îngreuna urmărirea penală într-un dosar penal în care DNA solicitase ridicarea imunităţii parlamentare/europarlamentare a acestuia, mai scrie sursa citată.
Aspecte relevante cu privire la această situaţie sunt redate într-o discuţie din 19.08.2014, menţionată în referatul DNA şi redată de HotNews, în care Govor recunoaşte că l-a "salvat" pe Silaghi:
"GOVOR MIRCEA:— Ai văzut, pe Ovidiu l-am salvat, l-am adus la PSD.
Domn : — Da.
GOVOR MIRCEA :— Astăzi era arestat.
Domn : — Nu.
GOVOR MIRCEA :— Nu, că nu! O avut mandat, cum adică!
Domn : — Da era nicăieri, vorba aia.
GOVOR MIRCEA :— Şi i-am întins o mână mă, care o fost duşmanul meu de moarte, mă! (…), eu puteam dansa aici cum am vrut şi îl puneam… să voteze invers.
Domn :— Şi aia se poate. Se putea, da!
GOVOR MIRCEA :— Şi puteam zice, bă ungurii îs majoritari acolo, bă asta s-o întâmplat ce să fac… nu sunt golan, mă!…l-am salvat. Şi nevastă-sa o avut atâta bun simţ şi m-am simţit bine şi o venit Ariana şi mi-o mulţumit. Chiar o zis, domnule, eşti corect! (…)"
În acest dosar, Mircea Govor este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, (2 infracţiuni) şi şantaj în formă agravată (4 infracţiuni).
Citiţi, din comunicatul DNA redat mai jos, câteva din acuzaţiile care i se aduc lui Govor în acest dosar, conform ordonanţei emise de procurorii DNA Oradea:
1.1 În perioada august-octombrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic şi vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Satu Mare, folosindu-se de influenţa şi autoritatea funcţiilor deţinute, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obţină/menţină protecţia societăţilor comerciale controlate de el şi familia sa din partea organelor fiscale din judeţul Satu Mare şi obţinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani).
1.2 În perioada septembrie 2013 - martie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile a procedat în aceeaşi manieră şi în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligenţe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca acesta fie promoveze examenul pentru obţinerea unui post de conducere sau de execuţie în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea (instituţie nou înfiinţată), fie să obţină o funcţie de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.
2.1 În perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii cotidiene locale, în prezenţa unei alte persoane, administrator al unei societăţi comerciale, a ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromiţătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalităţii pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obţinut mai multe contracte de consultanţă juridică cu diferite entităţi publice. (...)
Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăţi comerciale care câştigaseră o licitaţie privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea omului de afaceri), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăţi controlate de inculpat. Acest fapt a avut ca şi consecinţă oprirea oricărui articol denigrator în publicaţia respectivă la adresa avocatului. (...)
2.3 În perioada august-septembrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-şi autoritatea şi influenţa deţinute de calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic şi vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Satu Mare, precum şi de influenţa pe care o avea asupra aceleiaşi publicaţii cotidiene locale, a constrâns un inspector şef interimar al ITM Satu Mare la acea vreme, pentru ca acesta, în exercitarea atribuţiunilor sale de serviciu, să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancţiuni contravenţionale împotriva persoanelor agreate politic de el (în speţă, primarii din acelaşi partid cu el, din judeţul Satu Mare). (...)
2.4 În perioada iunie-iulie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile după ce, în cadrul unei conferinţe de presă, i-a solicitat inspectorul şef al ITM Satu Mare să-şi dea demisia, şi-a folosit în acest sens autoritatea şi influenţa deţinute de calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic şi vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Satu Mare, pe lângă prefectul judeţului, pentru a se dispune, în afara cadrului legal, efectuarea unui control la instituţia publică respectivă (acţiune demarată la data de 23.06.2015).
Scopul acestei acţiuni de control a vizat atât identificarea deficienţelor în activitatea instituţiei mai sus amintite, în vederea constrângerii inspectorului şef de renunţa la funcţia publică de conducere deţinută, cât şi dobândirea unui folos material pentru altul (numirea în funcţia respectivă a unei persoane agreate de inculpat) şi a unui folos nepatrimonial pentru sine (subordonarea instituţiei intereselor sale în contextul în care inculpatul şi familia sa deţineau mai multe societăţi comerciale care aveau angajaţi).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.