URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
19 Decembrie 2015, 14:57

Vânătoarea de mistreţi de la Balc: Reprezentantul unui ONG pentru protecţia animalelor a făcut din nou plângere penală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vânătoarea de mistreţi de la Balc, organizată pe fondul administrat de magnatul Ion Ţiriac, a început sâmbătă. Majoritatea participanţilor au intrat pe poarta domeniului înainte de ora 7 dimineaţa.

La fel ca de fiecare dată în ultimii ani, un reprezentant al unei organizaţii pentru protecţia animalelor, din Braşov, a chemat Poliţia. "La Poliţia Marghita s-a depus o plângere penală vizând diverse aspecte legate de vânătoare. A mai fost un apel prin 112. Astfel, poliţiştii s-au deplasat acolo pentru a verifica aspectele respective", a precizat BIHOREANULUI subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Dintre oaspeţii lui Ţiriac la Balc, singurul care a acceptat, sâmbătă dimineaţă, să vorbească cu presa care aştepta la poarta de intrare pe dimeniu a fost prinţul Dimitrie Sturdza. Întrebat cum va fi vânătoarea în acest an, Prinţul Dimitrie Sturza a spus că vânătoarea va fi "extraordinar de bine organizată, cu toţi prietenii domnului Ţiriac".

Întrebat de ce crede că e importantă această vânătoare, acesta a răspuns că "le mai arătăm la băieţii ăştia care sunt importanţi din afară că se poate şi în România". "Să vă uitaţi odată cât au investit în România: Mercedes la Braşov, Porche la Bucureşti şi aşa mai departe", le-a spus prinţul jurnaliştilor.

Vânătoarea efectivă a început în jurul orei 8, fiind supravegheată şi de un echipaj medical de urgenţă al Ambulanţei. După pauza de masă, vânătoarea a fost reluată în jurul orei 14, când din pădure s-au auzit din nou focuri de armă.

Poliţiştii au ieşit de pe domeniu după mai bine de 3 ore, refuzând să facă orice fel de declaraţii jurnaliştilor.

După cum BIHOREANUL a mai scris, nu mai puţin de 20 de avioane particulare au fost aşteptate vineri pe Aeroportul din Oradea, pentru a aduce bogătaşi europeni invitaţi de Ion Ţiriac să împuşte mistreţi la Balc.

Ţinută de obicei secretă de organizatori, BIHOREANUL a obţinut în exclusivitate lista cu participanţii la vânătoare.

Află cine sunt invitaţii, în articolul Vânătoarea de la Balc: Ţiriac şi oaspeţii lui au aterizat pe Aeroportul din Oradea. BIHOREANUL vă prezintă în exclusivitate lista participanţilor! (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
,,Vanatoare" ?!
Daca asta e vanatoare, atunci si pescuitul cu dinamita e-n regula! Printre burtosii astia sunt destui care au in proprietate suprafete imense, de ce nu-si fac un ,,Balc"?! Pt. ca nu le permit legile, ong-urile, populatia acelor tari. Bine ca la noi se poate orice!
Postat 20 Decembrie 2015, 05:53 de pinonel
i.Diots
ii inteleg ca-s frustrati ca unii-s mai bogati ca ei, dar vantatoarea e un sport legal, nu e interzisa. ecologistii astia ar vrea si legalizarea casatoriilor cu cainii prorprii...
Postat 19 Decembrie 2015, 17:36 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6638 RON
  • 1 EUR = 4.9707 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON