URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
28 Februarie 2023, 14:45

„Van Damme” de Alba Iulia: Bărbatul ocolit de mașini pe un bulevard se întinsese de bunăvoie pe carosabil (VIDEO)

„Van Damme” de Alba Iulia: Bărbatul ocolit de mașini pe un bulevard se întinsese de bunăvoie pe carosabil (VIDEO) (Foto: captură Alba24.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au apărut noi informații despre bărbatul care a zăcut în mijlocul unui bulevard circulat din Alba Iulia și care a fost ocolit de mai multe mașini. Unele imagini arată că bărbatul s-a întins de bunăvoie pe șosea, iar Poliția i-ar putea sancționa pe șoferii care nu au oprit să-l ajute.

Site-ul de știri locale Alba24.ro scrie că acesta ar fi cunoscut în oraș sub numele de „Van Damme” și că ar fi fost dus de mai multe ori la Unitatea de Primiri Urgențe din Alba Iulia, după ce s-ar fi întins pe carosabil în mai multe zone din oraș. Bărbatul ar fi și dependent de alcool.

O filmare publicată de Alba24.ro, realizată cu o cameră de bord, arată cum bărbatul cu pricina a pătruns neregulamentar pe partea carosabilă a unui bulevard intens circulat, iar la un moment dat pare că se întinde de bunăvoie în mijlocul șoselei.

Incidentul nu a fost semnalat la 112, însă polițiștii din oraș s-au autosesizat în acest caz.

Potrivit aceleiași surse, Poliția Municipiului Alba Iulia face cercetări în acest caz sub aspectul infracțiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

Filmarea realizată de cititorul Alba24 poate fi văzută aici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Polițiștii ce să...
Ce să-i facă polițiștii, îi duce la sediu și iar îl lasă liber.
Postat 01 Martie 2023, 00:51 de Morometul
Trebuie sa fim responsabili
Îl vezi ca e lat pe drum, mergi sa vezi ce are, dacă face pe prostul ii dai 2 in fund și îl scoți de pe drum, dacă e bolnav acorzi primul ajutor și chemi ambulanța. Problema e ca ne place bășcălia, și apoi sa comentăm la o cafea ca " eu am trecut pe acolo, dar nu știu ce sa întâmplat "
Postat 28 Februarie 2023, 22:40 de Sandu2100
Sunt pățit eu cu din ăștia
Odată am găsit și eu culcat un boschetar pe carosabil, nu am reușit să trec de el, părea în stare de șoc, am chemat ambulanța, crezând că îi este rău. La sosirea echipajului a zis că l-am călcat și ambulanțierii să cheme și poliția. Noroc, că era deja un client cunoscut al echipajului și că am avut martor lângă mine. Ca urmare al incidentului mi-am montat o cameră de bord.
Postat 28 Februarie 2023, 17:15 de zsizsi
Puseră fraierii botu'!
Da, repede si noi sa dam marea stire...
Postat 28 Februarie 2023, 16:49 de Jianu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON