URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 06 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
25 Mai 2023, 08:18

Unii dintre cei mai buni burgeri din Europa revin la Graf, săptămâna aceasta, de joi, 25 mai, până duminică, 28 mai (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Graf fEAT. revine în forță cu burgerii premium de la Tuning Burgers din Budapesta, premiați în 2021 în topul celor mai buni 50 burgeri din Europa! (https://www.enjoytravel.com/en/travel-news/food-and-drink/best-burgers-europe)

Restaurantul Graf - Poveste și Foc din Oradea revine cu o nouă ediție a seriei Graf fEAT., care aduce preparate deosebite din restaurante de top din țară și din străinătate, iar pentru că au avut un real succes, burgerii de la Tuning Burgers revin pentru a doua oară la Oradea, timp de 4 zile consecutive.

Evenimentul va avea loc în perioada 25 - 28 mai, atât în restaurant, cât și prin serviciul de livrare propriu sau prin partenerii Tazz și Glovo.

După succesul fostelor episoade ale seriei Graf fEAT., echipa Restaurantului Graf a decis să continue această inițiativă, așadar vă invităm să savurați burgerii din ediția limitată a Tuning Burgers:

Aioli Burger

Texas Burger

Shiitake Burger

Vega Burger

Burgerii sunt însoțiți de cartofi prăjiți și sos. O parte a echipei Tuning Burgers din Budapesta va fi prezentă în acest weekend în Oradea, asistând staff-ul intern la procesul de gătire.

Pentru a fi la curent cu noutățile Restaurantului Graf - Poveste și Foc și ale seriei Graf fEAT., puteți urmări pagina de Facebook și contul de Instagram, dar și accesa site-ul nostru: www.restaurantgraf.ro. Comenzile pot fi făcute la numărul de telefon 0754 991 133.

Nu ratați ocazia de a testa burgerii de top ai restaurantului Tuning Burgers din Budapesta, într-un cadru inedit și primitor al Restaurantului Graf - Poveste și Foc din Oradea!

Vă așteptăm și la evenimentele viitoare la Restaurant Graf - Poveste și Foc:

1 - 5 iunie - Îi invităm pe copii la „Fun & Tiramisu” alături de invitata noastră specială, Iulia, care va fi prezentă în restaurantul nostru pe data de 1 iunie la prânz și cină și care se va asigura ca micuții să aibă o zi fantastică și de neuitat.

Meniul de Tiramisu cu 4 variante delicioase vă așteaptă în perioada 1 - 5 iunie:

Tiramisu al cannolo siciliano

Un fiore di tiramisu

Carpe diem

Bellezza verde

1 - 4 iunie - Invitat special la prânz și cină, magicianul Marius Neagu, care vă va face cunoscută lumea magiei până duminică, 4 iunie, la prânz.

(https://www.protv.ro/amp/romaniiautalent/stiri/romanii-au-talent-31-martie-2023-marius-neagu-a-starnit-simpatie-si-aplauze.html)

2 - 4 iunie - „Prietenii Veseliei” îi vor anima pe cei mici la locul nostru de joacă, vineri și sâmbătă, între orele 12.00 - 15.00 și 18.00 - 20.00, iar duminică, între orele 12.00 - 15.00.

Vă așteptăm!

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Pt. Mare_blue17
51 lei Shitake, 49 Aioli si 48 Texas, cartofi inclusi. Sunt buni, Shitake este cel mai bun dupa parerea mea, am testati toti trei. Ca sunt printre cei mai buni din Europa, asta e discutabil.
Postat 26 Mai 2023, 12:26 de Janos
PRETUL ????
DECI RECLAMA E BUNA , POZELE FRUMOASE , VORBELE SUNA BINE , DAR ATI CAM UITAT SA NE SPUNETI SI PRETUL , E RUSINE ???
Postat 25 Mai 2023, 23:33 de Mare_blue17
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON