URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Iulie 2017, 14:10

Un TIR a izbit două maşini pe DN1, în Lugaşu de Jos. Trei persoane au ajuns la spital

Un TIR a izbit două maşini pe DN1, în Lugaşu de Jos. Trei persoane au ajuns la spital captura: Facebook Info Trafic Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei persoane au fost rănite, marţi, în urma unui accident produs pe DN1, în localitatea Lugaşu de Jos, provocat de şoferul unui TIR care a pierdut controlul vehiculului din cauza vitezei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, accidentul s-a produs la ora 7.40. Şoferul autotrenului, un orădean în vârstă de 43 de ani, conducea un ansamblul format din cap tractor şi semiremorcă pe direcția Aleșd - Oradea, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile carosabil umed și ploaie, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției.

TIR-ul a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism condus regulamentar de un orădean în vârstă de 40 de ani, după care a acroşat un alt autoturism, condus de un salontan de 34 de ani. „În urma coliziunii, ansamblul de vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe partea stângă a direcției sale de deplasare”, se arată în comunicatul Poliţiei.

În urma accidentului rutier, două femei, de 30, respectiv 33 de ani, ambele din municipiul Oradea, pasagere în primul autoturism, dar și salontanul de la volanul celui de-al doilea autoturism, au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea.

"A rămas internat în spital numai un bărbat care a suferit o fractură de bazin. Cele două femei au fost evaluate în Unitatea de Primire a Urgenţelor şi au avut doar  leziuni uşoare. Au refuzat internarea", a declarat purtătorul de cuvânt al SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON