Un orădean căutat de autorităţile judiciare germane a fost găsit, marţi, de poliţiştii Comportamentului Urmăriri, iar procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
„Autoritățile germane au emis pe numele acestuia un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie și ultraj, pe teritoriul Germaniei”, a explicat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Bărbatul, Ionuţ Ciprian Hotea, în vârstă de 28 ani, a fost prezentat, miercuri la Curtea de Apel Oradea, unde pe numele lui a fost emis un mandat de arestare de 15 zile.
Orădeanul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.