Un orădean în vârstă de 32 ani, dat în urmărire internaţională de autorităţile croate pentru fals, uz de fals şi tentativă de fraudă, a fost ridicat de acasă marţi, de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, bărbatul, Mihai Cristian Lazăr, s-a ales cu dosar penal în Croaţia, după ce a fost prins în timp ce încerca să-şi scoată un credit de 8.000 euro cu act de identitate fals. Cum nu s-a prezentat în faţa autorităţilor judiciare croate, Lazăr a fost dat în urmărire internaţională. Marți el a fost prezentat în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
În aceeaşi zi, însă, orădeanul a fost condus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Oradea, care a dispus arestarea lui pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării către autorităţile judiciare din Croaţia.
Lazăr a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.