URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Decembrie 2024, 11:08

Festival al kempo-ului la Arena Antonio Alexe din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Arena Antonio Alexe găzduieşte în acest weekend, sâmbătă şi duminică, întrecerile primei ediţii a Campionatului Balcanic Open la Kempo, o competiţie organizată de Federația Română de Kempo, Asociația Județeană de Kempo Bihor şi Clubul Sportiv King Do – Lions Oradea, în parteneriat cu clubul Crișul Oradea. 

Conform lui Romeo Tulkos, preşedintele AJK Bihor, la întreceri participă 317 de sportivi proveniţi de la 26 de cluburi din trei ţări: Slovacia, Ungaria şi România. Detaliile au fost prezentate vineri într-o conferință organizată alături de directoarea CS Crişul, Pető Dalma Csilla.

Campionatul a început sâmbătă de la ora 9, iar duminică întrecerile sunt programate de la ora 10. În prima zi au loc întrecerile individuale, iar în cea de-a doua pe echipe.

Printre cluburile participante se numără şi trei din Oradea - de la CS Crișul, King Do Lions și CS Focus -, cu 60 de sportivi, dintre care nu vor lipsi campionii mondiali David Sferle, Denisa Cotuţ, Răzvan Cotuț şi Karina Mihuța, precum și Timea Ștefănescu, o sportivă în vârstă de 18 ani, la rându-i campioană mondială, adusă recent de Crișul de la Lupeni.

Spectatorii au accesul liber la aceste întreceri de kempo, care se vor desfăşura pe patru suprafețe de luptă, la trei probe, cele de semi-kempo, full-kempo și kempo K1. Categoriile de vârstă sunt de copii, juniori și seniori. 

Deschiderea oficială a fost programată pentru sâmbătă, de la ora 13, atunci când este aşteptat să participe şi preşedintele Federaţiei Slovace de Kempo, Robert Szayka.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Federaţiei Române de Kempo, Amatto Zaharia, acesta a fost aşteptat şi la conferinţa de presă de vineri, dar în cele din urmă nu a mai ajuns din anumite motive personale.

În schimb, atât Romeo Tulkos, cât şi Pető Dalma Csilla au avut cuvinte frumoase la adresa lui, menţionând că este unul dintre cei mai buni parteneri de organizare, spre deosebire de alte sporturi, Federaţia Română de Kempo implicându-se serios în organizare.

„În Amatto Zaharia am cunoscut un partener adevărat pe care ne putem baza de fiecare dată când avem nevoie. Un parteneriat bazat pe muncă, loialitate și apreciere reciprocă”, a declarat Pető Dalma Csilla.

„După cum am mai spus și cu alte ocazii, una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o de când am venit la club a fost înființarea secției de kempo. Mulți au fost sceptici, dar munca antrenorilor și sportivilor a dat roade, având nu doar titluri naționale, ci și campioni europeni și mondiali”, a mai afirmat Pető Dalma Csilla.

În altă ordine de idei, cu ocazia acestei conferinţe, directoarea CS Crișul a menţionat că îşi doreşte ca în 2025 clubul pe care îl conduce să organizeze la Oradea mai multe campionate naţionale sau cupe ale României, precizând că, în acest sens, a avut discuţii cu conducerile federaţiilor de box şi karate, pentru a aduce în municipiul de pe Crişul Repede un Campionat Naţional la box, iar în 14 iunie Cupa României la karate. De asemenea, în vizor este organizarea la Oradea şi a unui Campionat Naţional de tir cu arcul.

La rândul său, Romeo Tulkos, cel care a dezvoltat în Oradea şi judeţul Bihor kempo-ul, a precizat că la nivel naţional acest sport se bucură de un progres, în prezent în cadrul Federaţiei Române de Kempo fiind afiliate 170 de cluburi, dintre care patru sunt din Bihor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON