URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Aprilie 2021, 11:29

Un bărbat din Bihor a ajuns la spital, cu arsuri grave pe jumătate din corp, după ce a adormit cu ţigara în mână

Un bărbat din Bihor a ajuns la spital, cu arsuri grave pe jumătate din corp, după ce a adormit cu ţigara în mână foto: arhiva ISU Crişana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un localnic din Tinca s-a ales cu arsuri grave pe 45% din suprafaţa corporală, în urma unui incendiu pe care el însuşi l-a provocat: a adormit cu ţigara în mână, iar lenjeria de pat şi hainele cu care era îmbrăcat i-au luat foc.

Nefericitul eveniment s-a petrecut joi seară, în jurul orei 19.

O rudă a victimei a cerut ajutorul la numărul unic 112, anunţând că a stins incendiul înainte de a se propaga la mobilier şi la alte obiecte din încăpere, dar că bărbatul are nevoie de îngrijiri medicale.

Paramedicii din Tinca şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea au mers de urgenţă la locul indicat.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, bărbatul, în vârstă de 64 de ani, avea arsuri de gradele II și III, la nivelul capului, toracelui, abdomenului și membrelor superioare. Echipajul SMURD l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON