URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
05 Aprilie 2024, 20:20

Un adolescent de etnie maghiară a fost legat, tuns, dezbrăcat și umilit de doi colegi, în cantonamentul lotului României de gimnastică

Un adolescent de etnie maghiară a fost legat, tuns, dezbrăcat și umilit de doi colegi, în cantonamentul lotului României de gimnastică foto: generic, Inquam Photos / Manases Sándor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii din Caraş-Severin au deschis un dosar penal după ce un sportiv de etnie maghiară, în vârstă de 15 ani și component al lotului României de gimnastică - juniori, ar fi fost agresat în cantonamentul de la Reşiţa de doi colegi de echipă, în timpul unei petreceri organizate fără știrea antrenorilor.

Incidentul scandalos a fost dezvăluit de ProSport.ro. 

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti de la Poliţia Municipiului Reşiţa privind informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un eveniment în care ar fi fost implicaţi sportivi ai unui lot de gimnastică, în incinta unui complex sportiv din municipiul Reşiţa, în urma căruia unul dintre minori ar fi fost agresat fizic, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate”, a transmis IPJ Caraş-Severin, conform Spotmedia.ro.

Potrivit ProSport.ro, agresorii și-au imobilizat victima de un calorifer, după care gimnastul minor a fost tuns, după care ceilalți doi colegi l-au dezbrăcat, l-au forțat să consume alcool, au scrumat deasupra lui și au mimat un joc sexual cu victima. Sursele ziarului au povestit că cei doi gimnaști agresori, amândoi români, i-au strigat «Ungure» și l-au umilit.

Tânărul, multiplu medaliat la campionatele naționale, a fugit acasă, la Lugoj, după teribilul incident, povestind familiei ce s-a întâmplat. Nimeni, însă, nu a sesizat Poliția. 

Publicația citată scrie că unii reprezentanți ai Federației de Gimnastică și chiar tatăl victimei ar fi încercat să ascundă acest episod groaznic.

Lotul de gimnastică juniori s-a reunit în cantonament la Reşiţa în vederea pregătirii pentru Campionatul European.

După acest episod, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avut vineri o reacție, spunând că la astfel de incidente se ajunge ca urmare a unor discursuri de ură, ca ale AUR. „Ajunge! Până aici! Un băiat maghiar de 15 ani din Lugoj a fost torturat într-un cantonament doar pentru că este maghiar. Iată unde duce discursul de ură al AUR împotriva maghiarilor. Ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie condamnat de conducătorii statului român, cei responsabili trebuie pedepsiți! Nimeni nu trebuie să tacă!”, a spus Kelemen Hunor.

Și fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a reacționat: „Un incident grav s-a petrecut la Reșița. Un sportiv din echipa națională de origine maghiară a fost torturat și batjocorit doar pentru că este ungur și se afla într-o poziție de inferioritate. Din păcate, mesajele lui Vadim Tudor, Funar, George Simion și Sosoaca au ajuns chiar și la copii! Vă rog să înțelegeți că aceste personaje sunt în stare de orice pentru a câștiga niște voturi de la oameni care nu cunosc istoria și realitatea despre unguri”.

Cazul a intrat și în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Foarte grav!
Aici este vorba de proasta educație din tot sistemul social din România, familie, școală, sport, politică. Societatea în care indivizi și formații politice precum cei cuprinși în Aur, formația Șoșociană, azi mâine Ivanoviciană, au adepți, este o societate bolnavă, în care educația este la coada priorităților. ATENȚIE! Lipsa rațiunii naște monștrii. Dovadă? Acești derbedei.
Postat 06 Aprilie 2024, 10:36 de marginan
georgemarian
Ai dreptate nu doar AUR are un discurs antisocial, aici se încadrează si ȘoȘocul.
Postat 06 Aprilie 2024, 09:57 de Sandu2100
@georgemarian
Ca sa fim si mai clari AUR e DOAR un discurs antisocial, anti-orice. Nici ei nu stiu daca sunt pro ceva. Nu facem nici un armasar, sunt niste homalai care nu vor fi niciodata sportivi. Iar daca printr-o minune vor ajunge intr-o oarecare pozitie sportiva, se vor gandi cu bucurie la faza asta? Djokovic oare are in palmares umilirea altor copii la varsta respectiva? Iar adultii ascund lucrurile astea sub pres si mai sustin ca vor sa opreasca fenomenele astea. Vor fi si mai multe faze ca homalai avem destui iar autoritatile noastre nationale sunt impotente pe aproape toate planurile.
Postat 06 Aprilie 2024, 09:26 de nihil
Ca să fim foarte clari...
...AUR nu are nici un discurs antisocial, ci doar anti PCR (PSD+PNL). Cei care au tot lărgit prăpastia între români și unguri au fost exclusiv UDMR-isti cu autonomia lor. Autonomie înseamnă prăpastie, separare, izolare, conflict etc. Ei au menținut, de dragul unor funcții, niște iluzii și orgolii care nu vor fi satisfăcute niciodată. Însăși existența UDMR arată sursa dezbinării și extremismului. Există o memorie colectivă cu atrocitățile comise de unguri și asta încă nu este ștearsă indiferent de partide, de aici și antiteza. Sigur că agresorii n-au nici o scuză și trebuie penalizați! Este mai mult o problemă de educație și de comportament. Să nu facem din țânțar armăsar, că nu-i cazul. Sunt cazuri izolate ale unor copii cu probleme. Atât.
Postat 06 Aprilie 2024, 07:59 de georgemarian
exact cum face redactia bihoreanul
bihoreanul face exact acest gen de ura rasiala prin textele lor,ei incita fascisti gen AUR impotriva ungurilor!
Postat 05 Aprilie 2024, 21:06 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON