URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iunie 2016, 10:58

Marşul ruşinii. BIHOREANUL i-a prins în flagrant: Deşi nevoiţi să-l excludă din partid, PNL-iştii beiuşeni defilează în campanie cu "independentul" penal Adrian Domocoş (FOTO)

Marşul ruşinii. BIHOREANUL i-a prins în flagrant: Deşi nevoiţi să-l excludă din partid, PNL-iştii beiuşeni defilează în campanie cu 'independentul' penal Adrian Domocoş (FOTO) LA PARADĂ. Cu deputatul Gheorghe Costin şef de coloană, susţinătorii lui Adrian Domocoş străbat Beiuşul în adevărate marşuri, nederanjaţi de faptul că străzile oraşului sunt ca nişte uliţe, acoperite cu pământ gol ori cu asfalt denivelat. "Tăţi fură, da’ măcar el o făcut ceva" şi "îi de-al nost’", se justifică suporterii, furnizând o temă de cercetare serioasă pentru sociologi şi psihologi
Marşul ruşinii. BIHOREANUL i-a prins în flagrant: Deşi nevoiţi să-l excludă din partid, PNL-iştii beiuşeni defilează în campanie cu 'independentul' penal Adrian Domocoş (FOTO) HOŢ, DE-A’ NOST’. La sediul PNL Beiuş, unde funcţionează şi cabinetele senatorului Cristian Bodea şi deputatului Gheorghe Costin, nu există nici măcar un singur afiş al candidatului "liberal" la Primărie, în schimb domină cel al "independentului" Adrian Domocoş. Cu un picior în puşcărie, edilul continuă să fie favoritul beiuşenilor, strângând aproape zilnic între 200 şi 400 de simpatizanţi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Că beiuşenii sunt o specie aparte o confirmă şi campania pentru alegerile locale 2016. La Primăria municipiului candidează din partea ALDE un fost PSD-ist, PSD l-a relocat pe un deputat care până acum 4 ani conducea comuna Drăgăneşti, PNL a înscris în cursă tot un fost PSD-ist, iar fostul şef al PNL s-a vopsit "independent".

Săptămâna trecută, BIHOREANUL i-a surprins pe cei doi din urmă în plin blat, ceea ce pentru un partid serios, cum se pretinde PNL, este o palmă grea pe un obraz murdar...

Penal, dar nu se lasă

Încă de la începutul primăverii, BIHOREANUL dezvăluia un aranjament prin care cel mai puternic partid din judeţ a îngenuncheat în faţa unui găinar care a profitat permanent de pe urma lui. La bază profesor de sport, dar "perfecţionat" şi cu o diplomă de economist, fost consilier judeţean, director al Sucursalei Bihor a Loteriei Naţionale din 2005 până în 2008, iar de atunci primar şi până în decembrie 2015 preşedinte al PNL Beiuş, Adrian Domocoş s-a trezit că nu mai poate cere al treilea mandat sub flamura PNL. Motivul? Nu unul, ci trei dosare de corupţie.

Într-unul, în care a fost judecat împreună cu predecesorul său Silviu Odobasian (PSD) şi cu foştii viceprimari Viorel Iuhas (PSD) şi Gheorghe Costin (PNL), fiindcă a atestat firmei Top Construct lucrări fictive la reţeaua de apă şi canalizare, păgubind astfel statul cu peste 1,24 milioane lei, Domocoş a şi încasat anul trecut 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare, urmând ca sentinţa definitivă, care poate fi cu executare, să fie stabilită de Înalta Curte în scurt timp.

În plus, Domocoş riscă pedeapsa efectivă într-un alt dosar, întocmit tot de DNA, pentru 168 de fapte de luare de mită (în total peste 358.000 lei) prin intermediul propriului ONG, Fortuna Beiuş, de la zeci de firme, iar în al treilea pentru că a închiriat de la Episcopia Greco-Catolică un imobil la un tarif mic în schimbul promisiunii că o va scuti de impozite pentru toate celelalte deţinute în oraş.

Concurent de paie 

Tupeist, Domocoş a găsit însă soluţia, hotărând să candideze independent şi asigurându-se că PNL va avea un candidat care să nu-l încurce.

Petru Mlendea, candidatul PNL la Primăria BeiuşÎn martie, când la şedinţa în care trebuia stabilit candidatul liberal şi la care au participat inclusiv copreşedintele PNL Bihor Cornel Popa şi secretarul general Ilie Bolojan, Domocoş s-a prezentat la sediu pentru a veghea ca în cursă să fie plasat unul din oamenii săi de paie: Petru Mlendea (foto), fost consilier local PSD până în 2012, iar de atunci director la firma de salubrizare a Consiliului Local. Asta în ciuda şefilor de la Oradea, care îl susţineau pe tânărul viceprimar Gabriel Popa, dar care a primit doar 2 din cele 18 voturi ale conducerii organizaţiei. Dezamăgit, vicele s-a şi retras de altfel de la municipiu, candidând acum pentru Primăria comunei natale, Lazuri de Beiuş.

Combinaţia lui Domocoş cu Mlendea era simplă: acesta să nu facă "valuri", ci să-i lase lui cale liberă către al treilea mandat, în condiţiile în care principalii concurenţi, deputatul Gheorghe Bogdan (PSD) şi fostul PSD-ist Ovidiu Dăescu (acum la ALDE), ar fi cu 15%, respectiv 30% în urma lui în sondaje...

De la non-combat la blat activ

Deşi exclus din partid imediat ce şi-a depus candidatura ca independent, Domocoş s-a înţeles cu foştii subalterni să nu-i sufle în ciorbă. Curând, însă, nu s-a mulţumit doar cu atât, aşa că s-a ajuns la o situaţie aberantă: PNL-iştii beiuşeni nu doar că nu-i fac campanie propriului candidat la Primărie, ci trag, făţiş, pentru fostul şef al organizaţiei! Miercurea trecută, BIHOREANUL a surprins blatul în toată desfăşurarea.

Domocoş le-a dat întâlnire susţinătorilor chiar în faţa sediului PNL, din a cărui vitrină lipsea poza lui Mlendea, tronând, în schimb, cea a "independentului". La ora 18.00, deşi ploaia torenţială abia se oprise de câteva minute, se adunaseră peste 100 de persoane, iar după încă un sfert de ceas erau cam 300. Mulţi membri de partid, în fruntea lor fiind chiar şi o parte din candidaţii PNL la Consiliul Local, ba şi deputatul Gheorghe Costin, fost viceprimar în mandatul 2008-2012, condamnat împreună cu Domocoş în dosarul Top Construct, la 2 ani şi 8 luni cu suspendare. Ce făcea Mlendea în acest timp? Stătea, pur şi simplu, în biroul din sediu, cu câţiva candidaţi la primăriile comunale din împrejurimi, fără să se arate şi el alegătorilor.

Cum a decurs "acţiunea"? După tipicul Beiuşului! Oamenii edilului, cu el şi Costin în frunte, s-au încolonat şi au pornit "la plimbare" aproape trei ore prin tot oraşul. Din loc în loc, pe unde stăteau bătrâni în faţa caselor, îi salutau şi le dădeau pliante, în rest, unde nu era nimeni la porţi, le băgau în cutiile poştale. Nicio oprire, ca să explice de ce mai vrea un mandat sau de ce e însoţit de "echipa PNL".

Culmea, ritualul a fost "plagiat" rapid şi de PSD-işti, după ce aceştia s-au prins că aşa sunt mai vizibili. "S-au luat şi ei după Domocoş. Singura diferenţă îi că-s mai puţini şi îmbrăcaţi în roşu. Amu’ se vântură şi ei prin oraş în fiecare după-amiază", zice un localnic. La final, în jurul orei 21, coloanele celor doi se risipesc, iar suporterii merg la casele lor, în timp ce candidaţii opresc la un local, să tragă "concluziile" şi să stabilească programul zilei următoare.

"E dreptul meu"

Chestionat de BIHOREANUL cum de se afişează cu candidaţii PNL la Consiliul Local după ce a fost exclus din partid, primarul Beiuşului pretinde că doar el îi susţine pe foştii colegi, sugerând că reciproca nu e valabilă: "E dreptul meu să-i susţin. Independent fiind, n-am listă pentru Consiliu. Pe cine aţi vrea să susţin dacă nu pe foştii colegi?".

Dacă socoteşte ruşinoasă încăpăţânarea de a-şi dori încă un mandat deşi victoria l-ar putea găsi în postura de puşcăriaş? Nici vorbă! "Sper să fiu achitat. N-am luat niciun leu de la Top Construct, şi nu eu am semnat actele pentru lucrări, ci viceprimarul", a răspuns Domocoş, băgându-şi la apă fostul secund. Cât despre eventualitatea condamnării şi în celelalte două dosare, n-a comentat-o deloc, ci doar a înşirat că are "realizări" cum predecesorii săi nici nu au visat, de la extinderea reţelelor de apă, canalizare şi iluminat până la reabilitarea unor drumuri, a policlinicii şi a unor şcoli şi grădiniţe.

Dacă Domocoş e cumva de înţeles că nu mai are nimic de pierdut, nu acelaşi lucru poate fi spus în ce priveşte PNL-iştii beiuşeni, care chiar se mândresc cu edilul penal. "Până la urmă, dânsul a creat organizaţia şi probabil cu sufletul este încă la noi. Eu cred că, având în vedere realizările dânsului, mulţi oameni din Beiuş sunt mulţumiţi de ceea ce a făcut în oraş şi trec peste problemele din justiţie pe care le are acum", justifică Petru Mlendea aservirea în slujba unui "independent" vopsit şi plin de bube.


BLAT CU SOCOTEALĂ
Şantaj cu alţii

Surse din interiorul celor trei partide care îşi dispută Primăria Beiuş susţin că Adrian Domocoş este un "independent" vopsit, iar liberalii îl susţin pentru că au fost şantajaţi. "Când s-a pus problema desemnării candidatului la Primărie, Domocoş l-a impus pe Mlendea, spunând că în caz contrar el se înscrie nu independent, ci din partea ALDE, dar atunci pleacă la ALDE cu candidaţii la Consiliul Local cu tot", a dezvăluit BIHOREANULUI un liberal beiuşean, spusele fiind confirmate şi din tabăra ALDE.

Ca urmare, ca să nu rămână fără listă de candidaţi la Consiliu şi chiar fără organizaţia locală, conducerea PNL Bihor a închis ochii la şantaj, mulţumindu-se ca propriul candidat, oricum stabilit de Domocoş, să devină doar viceprimar. Nimeni, însă, dintre liderii organizaţiei judeţene nu vrea să facă declaraţii publice despre acest subiect, chiar dacă neoficial se pretind cu toţii ruşinaţi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
RUSINOS DAR SANATOS.. PENTRU UNII
In lupta anticoruptie nu mai crede nici dracu. Ne-am obisnuit atat de mult cu primari si oficiali arestati incat ni se pare deja o normalitate. Din afacerea liberala din Beius singurii castigatori sunt Domocos si 7 -8 persoane care raman sefi pe la diferite institutii. Asta e echipa galbena care *mobilizeaza* plimbaretii sub diferse pretexte ori convingeri. Restul sunt liberali in convingere care habar nu au in ce sa mai creada. Beiuseni de ai mei de alta convingere politica, prostiti pe fata de un smecheras local si trupa lui. Ipocrizia este cuvantul de ordine al acestei gascute. Mai zilele trecute, candidatul PSD era acuzat de Domocos ca odata ajuns primar va vinde orasul Miculestilor. Mare minune azi, cand pe o pagina de facebook, Beius Beius, au aparut anumite fotografii cu o cina foarte romantica care a avut loc recent la care participa cine credeti: Domocos, C. Popa, alti doi liberali necunoscuti si surpriza, Victoras Micula. Deci cine pe cine vinde? Dar imi insusesc din pacate, o postare a Bihoreanului pe o poza de la mitingul galben... Domocos..E HOT DE-A NOST!
Postat 02 Iunie 2016, 14:30 de horia_simion
Cornel Popa
Acestea sunt jocurile penale a domnului Popa. Apromo Gabi Popa nu este din comuna Lazuri de Beius este din Beius sotia lui este din Hinchiris. Probabil ca era o amenintare pectru Domocos acesta
Postat 02 Iunie 2016, 10:14 de Tare
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON