URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iunie 2015, 10:19

VIP-uri în dubă: Alexandru Kiss şi Beni Rus au fost duşi la arestare încătuşaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, şi omul de afaceri Beneamin Rus au ajuns, miercuri dimineaţă, la Tribunalul Bihor, unde se judecă cererea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA faţă de cei doi.

Kiss şi Rus au fost aduşi la Tribunal încătuşaţi, la ora 9, iar când au dat faţă cu jurnaliştii, s-au arătat zâmbitori şi chiar relaxaţi. Spre deosebire de alţi reţinuţi, care apelează la tot felul de tertipuri ca să îşi ascundă cătuşele, Kiss şi Rus nu s-au arătat deranjaţi de faptul că au fost pozaţi şi filmaţi în această ipostază.

La intrarea în instanţă, întrebat fiind dacă în opinia sa reţinerea şi măsura arestării cerută de procurori este o răzbunare politcă, aşa cum insinuau reprezentanţii UDMR marţi seară, Kiss a afirmat că nu ştie, refuzând să mai facă alte declaraţii.

La aceeaşi întrebare, omul de afaceri Beneamin Rus a declarat că atât măsura reţinerii cât şi solicitarea procurorilor "sunt abuzive".

Denunţaţi de cercetaţi

Înainte de a intra în sala de judecată, avocatul lui Kiss, Răzvan Doseanu, a afirmat că vicepreşedintele CJ pledează nevinovat.

"Faptele pentru care este acuzat şi pentru care se solicită arestarea preventivă datează din 2003, respectiv până în anul 2008. Vorbim de fapte săvârştite în urmă cu 12 respectiv până la 8 ani. Dosarul acesta este la DNA din 2010, iar singurele elemente de noutate care probabil ar putea justifica o astfel de propunere sunt un denunţ al unui inculpat într-un dosar penal şi declaraţiile unei alte persoane care are tot calitate de inculpat, într-un alt dosar penal", le-a declarat jurnaliştilor Doseanu.

Avocatul a  subliniat însă că "asemenea denunţuri şi declaraţii trebuie tratate cu mare atenţie, în condiţiile în care provin de la persoane cu probleme de natură penală şi care ar putea avea un interes în formularea unor denunţuri".

Ceilalţi nu

Totodată, Doseanu a afirmat şi că faţă de celelalte persoane cercetate în dosar nu s-a luat nicio măsură preventivă.

"Este interesant că dintre toate persoanele cercetate în această cauză s-au formulat propuneri de arestare preventivă doar pentru clientul meu şi pentru domnul Beneamnin Rus. Faţă de celelalte persoane nu s-a luat vreo măsură preventivă, nici măcar de genul controlului judiciar. Domnul Kiss susţine categoric că este nevinovat şi vom încerca să facem toate demersurile pentru a dovedi acest lucru. Din punctul de vedere al apărării, în nici un caz după 12 sau după 8 ani de la data epuizării activităţii infracţionale, în condiţiile în care cercetările doar la DNA datează de 5 ani, nu se justifică o astfel de măsură. Nu văd de ce dintr-o dată poate deveni periculos un om care s-a prezentat la toate solicitările procurorilor", a mai spus Doseanu.

Chestionat de BIHOREANUL, avocatul a mai spus că de peste un an, el şi clientul său se prezintă periodic la audieri şi la fiecare solicitare a procurorilor. "În ce constă pericolul pentru ordinea publică urmează să aflăm", a conchis Doseanu.

Şedinţa de judecată a început în jurul orei 10 şi cel mai probabil va dura câteva ore.

Afaceri vechi

Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi după-amiază de DNA, Alexandru Kiss este acuzat de următoarele infracţiuni: spălare a banilor, în formă continuată (4 infracţiuni); abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; luare de mită şi trafic de influenţă, în formă continuată.

La rândul său, Beneamin Rus, administratorul grupului Selina, e acuzat de săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor în formă continuată (2 infracţiuni) şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Omul de afaceri este bănuit că i-ar fi plătit lui Kiss şpăgi de peste 600.000 euro pentru a obţine contracte de deszăpezire, de reabilitări de drumuri, dar şi terenurile fostelor unităţi militare din Calea Armatei Române şi Calea Aradului, unde compania omului de afaceri a ridicat cartierul de blocuri Luceafărul.

Citiţi detalii despre dosarul în care se cere arestarea celor doi în articolul: DNA acuză: Alexandru Kiss, şpăgi de peste 4 milioane euro, inclusiv pe seama CET-ului orădean

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
????
Daaaaaaaaaaaa mare abuz!!!!!! si cum se numeste faptul ca furati de 10 ani fara nici o frica???
Postat 03 Iunie 2015, 11:09 de Tinas
Beni, daca acceptai Sfantul Mir erai liber acum!
Aveti ambii marele ,,avantaj" de a fi primii arestati, vorbesc de persoane cu o oarecare notorietate. Asa ca puneti mana pe pix si dati pe goarna tot si ce stiti si ce credeti ca stiti! Ati vazut cum stau acasa (cu banii in conturi!!!) si petrec prin cluburi cu bagaboantele pescariu, stelu, florica, in timp ce ,,fraierii" sunt la beciul domnesc sau in fata instantei!
Postat 03 Iunie 2015, 10:57 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON