URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Aprilie 2016, 21:26

PSD-iştii acuză: Bolojan vrea referendum ca să nu dea socoteală pentru proasta administraţie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce joi, Consiliul Local Oradea a votat organizarea celui de-al treilea referendum pentru consultarea orădenilor cu privire la unirea Oradiei cu Sînmartin în 5 iunie, ziua în care vor avea loc şi alegerile locale, social-democraţii bihoreni se declară împotrivă, susţinând că primarul liberal Ilie Bolojan deturnează astfel atenţia de la alegerile locale.

"PSD nu poate susţine demersul Primăriei şi al PNL de a organiza al treilea referendum simultan cu alegerile locale din 5 iunie. PSD nu este de acord cu deturnarea alegerilor locale. În loc să vină să dea socoteală pentru proasta administraţie, primarul Ilie Bolojan va veni doar cu lozinci pentru referendum. Nu suntem de acord să se confişte politic o temă atât de importantă cum sunt alegerile locale şi liberalii să se erijeze doar în promotori ai progresului", a declarat consilierul local PSD Adelina Coste, vineri, într-o conferinţă de presă.

Coste a mai spus că, chiar dacă nu susţine organizarea celui de-al treilea referendum, PSD nu poate fi acuzat că se opune dezvoltării municipiului Oradea. "Cei care lucrează împotriva dezvoltării sunt actuala conducere a Primăriei şi PNL, prin modul defectuos în care au gestionat problemele importante ale oraşului şi ale orădenilor. Despre ce dezvoltare a oraşului vorbeşte domnul Bolojan, când nu a fost în stare să asigure apă caldă şi căldură în casele orădenilor, când nu a fost capabil să ducă la bun sfârşit nici un proiect important al oraşului?", a spus PSD-ista.

În aceeaşi conferinţă de presă, Adelina Coste a prezentat şi un punct de vedere al Autorităţii Electorale Permanente, întocmit în 22 februarie, dar despre care aceasta nu ştia dacă şi când a fost transmis Primăriei Oradea. În document, AEP susţine că referendumul poate fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile locale, însă "în baza unor liste electorale, a unor secţii de votare şi a unor birouri electorale diferite faţă de cele utilizate la alegerile locale din data de 5 iunie 2016". De asemenea, AEP arată că finanţarea pentru organizarea referendumului trebuie susţinută din bugetul local.

De altfel, la şedinţa de joi a Consiliului Local Oradea, primarul Ilie Bolojan a precizat că aşteaptă un punct de vedere al Biroului Electoral Central vizavi de modul de organizare a celor două scrutinuri. Întrebată dacă ştie ce poziţie are BEC, Coste a spus că are doar punctul de vedere al AEP.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
Hahaha
Referendum????Alo?Gara?Vise taica ,vise de tzaran.....!!!!!
Postat 03 Aprilie 2016, 17:01 de grigore
cica s-a retras catindatul...
...PDSR-ului la primarie, Ionel Ghib ! :D Nu mai vrea (daca a vrut vreodata !) sa catindeze :))))))))))))
Postat 02 Aprilie 2016, 21:08 de AgentulTermic
Mang+Bolojan=Blat
Sub masa clanului Micula s-a facut blatul, Mang vanzand ce mai ramasese din socialistii bihoreni, iar Bolojan cumparand tacerea primului si linistea de campanie. Un fel de USL local, unde tot oradeanul ar trebui sa primeasca din ce in ce mai putina consideratie si, în acelasi timp, să dea incepand din anul viitor dublul impozitarii triplate din acest an.
Postat 02 Aprilie 2016, 16:00 de SirmaGhipata
PIANO PIANISSIMO
@gogul : N-as putea fi...pian ?
Postat 02 Aprilie 2016, 14:57 de TDS
psd
Partid de hoti.tds caz de studiu ,irecuperabil.
Postat 02 Aprilie 2016, 14:39 de gogul
@tds
T , d si cu s esti o trompeta.
Postat 02 Aprilie 2016, 14:36 de gogul
CORECT
@titel : Normal ! Stii de ce ? Pentru ca ma exprim intotdeauna doar atunci cand merg la sigur ! " Decat " !
Postat 02 Aprilie 2016, 12:13 de TDS
@TDS
Asa e... Intotdeauna ai dreptate...
Postat 02 Aprilie 2016, 12:08 de titel
PERICOL
@titel : Cauzele tehnice trec , limbile raman ! Pericolul infectarii exista !
Postat 02 Aprilie 2016, 12:03 de TDS
.......
Mi se face rau de la femeia ásta sí de toate mizeriile pe care lé debiteaza probabil de disperare.oare astia chiar nu isi dau seama ca stilul lor de a face politica nu prinde.In ritmul ásta vor ajunge la vreo 10 %
Postat 02 Aprilie 2016, 11:13 de Robert
@TDS
S-a
Postat 02 Aprilie 2016, 10:40 de titel
@TDS
Sa repetat din cauza tehnica. Dar pot spune ca sm facut ce faci tu -obsesie- dar ...pe invers.
Postat 02 Aprilie 2016, 10:39 de titel
BLAT
Riscul Bolojan de a castiga era mare daca PSD ar fi propus varianta Coste Adelina .Blat ,,s-a executat ''pe traseul transpartinic PSD-PNL prin presedinte ,cuscru,presdinte .Oare ce va primi XEROX la schimb la alegerile de la Consiliul Judetean.Ce le prezentae sunt doar fabulatii si nu au nici o legatura cu realiatea si personaj reale .Oare !?
Postat 02 Aprilie 2016, 10:32 de PETREI
Dragă Adelina (fă, cum ar zice Ponta)!
Încă din antichitate, toate cele care făceau politica orizontală (la bază şi de bază), asemeni ţie, care acum emiţi judecăţi de valoare, aveau tupeu. În sens popular se traduce prin obraz gros. Tot de atunci ştim că măgăriţele sunt cele care „furnizau” lichidul de întreţinere. Dar, chiar şi aşa, cât de gros obraz să ai, să vii să invoci un document despre a cărui conţinut ştiai din 22 februarie („Adelina Coste a prezentat şi un punct de vedere al Autorităţii Electorale Permanente, întocmit în 22 februarie, dar despre care aceasta nu ştia dacă şi când a fost transmis Primăriei Oradea”) abia după ce nu ai obţinut la negocieri ce ţi-ai dorit. „Je suis Charlie”, bă, careva dintre voi în PSD?
Postat 02 Aprilie 2016, 10:14 de eutanasiu
A DISPARUT XEROX !
Sa nu mai fie atacat XEROX se ascunde sub ,,fustele femeilor''.Coste Adelina este o buna politiciana daca i se da ,,liber''la opinie .XEROX nu are ce face i s-a terminat atat capitalul ,electoral si moral si crede cei drept numai el ca in aceasta ipostaza ,,de sub fustele femeilor''poate ramine lider de partid .Si inca o mica intrebare .De ce nu a fost aleasa candidata la Primaria Oradea ,Coste Adelina ?S-au va face si treaba lui Ghib !?Timp mai este pentru schimbare .Sa candideze cine stie nu cine trebuie !?
Postat 02 Aprilie 2016, 09:46 de PETREI
@TDS
Era si el ... repetitiv, mai stim pe unii...
Postat 02 Aprilie 2016, 09:46 de User anonimizat
3
@titel : Inteleg ca dai limbi dar de ce ne spui asta de trei ori !
Postat 02 Aprilie 2016, 08:03 de TDS
...
Carcotasi pesedei era nevoie de CET, de sosea rapida, de schimbarea retelei de termoficare, de pasaje, de parcari si altellel ? Era !!! Bolojan le-a facut! Cum-necum dar le-a facut! Poate am injurat avariile dar trebuia sa ne intrebam de ce au loc dupa 50 de ani de carpsceli. Restul, politicianism pesedist! Ce au produs pesedeii pentru orasul nostru pana acum?
Postat 02 Aprilie 2016, 01:09 de titel
Hypnosis
Administratia locala din oradea a fost mereu in contratimp cu cea centrala.Acum avem ocazia sa intram in sincronism.Sa inchidem ochii si sa-i lasam sa ne seduca,sa ne uneasca,sa ne exproprieze,sa ne amendeze...intr-un cuvint sa ne umple de senzatii tari...peste citiva ani cind ne vom reveni din transa vom trai mult si bine intr-un oras minunat, doar un mic sacrificiu e necesar, sa nu ne impiedicam in formalisme.Dictatura are eficienta maxima, lucru demonstrat istoric
Postat 02 Aprilie 2016, 00:00 de excalibur
REPETITIA ESTE MAMA INTELEPCIUNII
Ilie Gavril Bolojan , punctul de vedere al BEC nu poate fi diferit de cel al Comisiei de la Venetia ! Uite pozna , iar sunt REPETITIV !
Postat 01 Aprilie 2016, 21:58 de TDS
hahah
Sa nu-i vad pe psd---isti dar au dreptate
Postat 01 Aprilie 2016, 21:49 de Tinas
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON