URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Februarie 2017, 18:43

Orădenii au început să se adune în Piaţa Unirii şi discută despre posibila capcană din Ordonanţa de abrogare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 300 de persoane s-au adunat, duminică seara, după ora 18 în Piaţa Unirii şi discută, în grupuri, despre Ordonanţa de Urgenţă nr. 14, adoptată astăzi pentru abrogarea OUG 13 care modifica semnificativ codurile penale, opinând – după ce au citit părerile unor jurişti şi magistraţi – despre posibila capcană din noua ordonanţă care ar face-o neconstituţională.

"Nu negociem cu hoţii!"

Oamenii s-au informat de pe site-uri de încredere şi de pe Facebook accesând conturile unor jurişti care atenţionează că OUG 14 conţine o capcană care, teoretic, ar face posibilă rămânerea în vigoare, respectiv intrarea în vigoare a prevederilor OUG 13 de modificare a Codului Penal.

Concret, potrivit opiniilor acestor jurişti, în Ordonanţa de abrogare, Guvernul Grindeanu a introdus un articol vădit neconstituţional privitor la prescripţia faptelor penale, astfel încât OUG de duminică poate fi declarată neconstituţională. Automat, în acest fel, dispărând OUG 14, ar putea rămâne în vigoare OUG 13 cu toate efectele ei privind dezincriminarea şi amnistierea mascată a abuzului în serviciu.

Cele circa 300 de persoane care deja au ajuns în Piaţa Unirii nu scandează nimic şi nu suflă în vuvuzele, ci doar încearcă să-şi dea seama dacă Guvernul PSD a comis o eroare involuntară sau, dimpotrivă, au făcut-o intenţionat în aşa fel încât să păcălească protestatarii.

Cu toate acestea, există numeroşi protestatari care ţin în mâini steaguri tricolore şi pancarte cu texte ingenioase: "Nu negociem cu hoţi", "Vrem Parlament tricameral: Senatul, Camera Deputaţilor, Jilava", "Vrem democraţie ca-n Ardeal, nu ca-n Caracal", şi "Mersi, Dragnea, ai trezit o generaţie".

UPDATE ora 18.45: În Piaţa Unirii s-au strâns deja circa 600 de persoane. Oamenii vorbesc şi despre mitingul desfăşurat în apropierea Palatului Cotroceni la care au participat pensionarii susţinători ai PSD, iar persoanele vârstnice din Piaţa Unirii spun că se miră de modul în care foarte mulţi colegi de generaţie se lasă păcăliţi de PSD.

"Domnule, dracu' ştie cum nu-şi dau seama unii că amu îţi dau cu o mână 50 de lei şi mâine îţi iau 200 de lei. La noră-mea la fabrică o discutat patronu' cu ei şi le-o zis că e obligat să le mărească salariul, da' trebuie să le ia bonurile de masă", a spus un bărbat în vârstă de circa 70 de ani, care şi-a declinat doar prenumele, Nelu.

Interlocutorul său, având aproximativ aceeaşi vârstă, a vorbit şi despre efectele în plan extern ale situaţiei în care, spune el, "ne-a adus Guvernul Grindeanu". "Domnule, da' cine îşi închipuie că o să stea de vorbă cu Guvernul ăsta în Europa, cine crede că o să-l primească pe Grindeanu vreodată la discuţii la Berlin sau la Paris?", a întrebat omul retoric.

La această oră, în Piaţă se adună tot mai multă lume şi instalaţia de sonorizare a început să difuzeze cântecul lui Călin Goia de la Voltaj, considerat imnul protestelor din ultimele zile, precum şi Imnul Naţional.

Din nou, în centrul oraşului sunt oameni de toate vârstele şi condiţiile care vorbesc româneşte şi ungureşte toţi discutând însă despre acelaşi subiect, la ordinea zilei.

Citeşte şi: Ce conţine Ordonanţa de abrogare dată de Guvernul Grindeanu. Are o capcană?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
!!!
Oare cati dintre cei care manifesteaza au afaceri curate.??? ma indoiesc..nu sint psd...dimpotriva..mi-au pus frana in afacere,,,dar acum totul este manevrat de cei care au f, multi bani..si cine sint??multinationalele..clar..
Postat 05 Februarie 2017, 19:16 de Tinas
foarte bine!
Vigilenta maxima, pericolul nu a trecut:1) sunt sanse importante ca noua ordonanta de abrogare (OUG 14) a celei buclucase sa fie declarata neconstitutionala (noua ordonanta contine un articol declarat deja neconstitutional de CCR, in 2016), si deci OUG 13 sa intre in aceste conditii in vigoare, dupa ce se scurg cele 10 zile; 2) PSD a depus un proiect de lege la Guvern in care figureaza aceleasi prevederi scandaloase ca in OUG 13, si pe care vor de aceasta daca sa-l voteze prin procedura parlamentara. Adica: renuntam sa va facem figura cu mina Guvernului si incercam prin Parlament. Ei n-au inteles ca oamenii nu vor legi pentru mafioti nici de la Guvern, nici de la Parlament. Oamenii nu vor legi pentru mafioti, si punct!
Postat 05 Februarie 2017, 19:03 de poli
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON