URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
15 Ianuarie 2013, 11:30

Ultima bombă a Ecaterinei Andronescu: Toţi educatorii şi învăţătorii au 6 ani la dispoziţie ca să facă facultatea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Toti educatorii si invatatorii din Romania trebuie sa absolve studii de licenta in urmatorii 6 ani pentru a-si continua activitatea in functiile didactice pe care le ocupa in sistemul de invatamant, se arata intr-o ordonanta de urgenta aparuta in Monitorul Oficial in decembrie 2012, in ultimele zile ale Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educatiei. Practic, noua masura obliga peste 22.000 de cadre didactice din invatamantul prescolar si primar sa faca o facultate daca vor sa isi pastreze postul.

"Masura asta este doar ca sa dam bani unora la facultati particulare. Un profesor care a facut Liceul Pedagogic si are 30 de ani vechime este un meserias. Nu-l schimba acum o hartie dupa 2-3 ani la facultate. Sunt educatori sau invatatori care au 50 si ceva de ani si risca sa-si piarda postul la cativa ani inainte de pensie", a declarat pentru HotNews.ro presedintele sindicatului FSLI, Simion Hancescu.

In luna decembrie 2012, Guvernul Ponta 1 a dat Ordonanta de urgenta (OUG) 92/2012 prin modifica Legea 1/2011 (Legea Educatiei Nationale) si stipuleaza, la Articolul VI, ca "Educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".

In Legea 1/2011 se stipuleaza la articolul 248 ca pentru a ocupa o functie didactica este necesara "absolvirea cu diploma a studiilor universitare de licenta in profilul postului", insa educatorilor si invatatorilor care deja erau incadrati intr-o functie nu erau obligati, neaparat, sa faca o facultate.

In cazul cadrelor didactice deja in sistem, legea permitea recunoasterea experientei, studiilor si rezultatelor si echivalarea lor, fara a mai obliga cadrele didactice sa faca o facultate.

Articolul 248, alineatul 3 spune ca educatorii, institutorii, instructorii, maistri si invatatorii care ocupa deja functii in sistem si care "au dobandit formal, nonformal sau informal competente profesionale [...] indeplinesc conditia pentru ocuparea functiei didactice [...] in baza unei metodologii de recunoastere si echivalare elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului".

Astfel, acei educatori si invatatori care nu aveau diploma de licenta, insa aveau alte studii, cursuri, rezultate deosebite si/sau aveau un dosar personal bogat in activitati aveau posibilitatea unei echivalari, iar astfel nu erau obligati sa faca o facultate.

Cu toate acestea, nici pana acum, desi s-au inscris mii de dosare pentru echivalare, Ministerul nu a decis nimic.

Intr-o scrisoare comuna a sindicatelor din invatamant, datata in 10 ianuarie 2013, se precizeaza ca "activitatile pentru recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale au inceput sa se desfasoare, inca din luna ianuarie 2012, in conformitate cu Calendarul - Anexa nr. 2 la O.M.E.C.T.S. nr. 6563/2011 - dar nici pana la aceasta data nu a fost emis ordinul de ministru pentru recunoasterea competentelor profesionale dobandite formal, nonformal si informal de catre cadrele didactice care indeplinesc conditiile prevazute de metodologie, in vederea emiterii atestatelor de recunoastere si echivalare a competentelor". Cu alte cuvinte, procedura s-a blocat la Minister.

Intre timp, OUG-ul 92/2012 dat de catre Guvernul Ponta si contrasemnat de fostul ministru Ecaterina Andronescu obliga practic toate cadrele didactice din invatamantul prescolar si primar sa faca o facultate.

"Nu ne-a intrebat nimeni cand ministerul a facut modificarile acestea. Noi speram ca se va rediscuta Legea educatiei, ca asa am inteles ca intentioneaza USL-ul, si ca atunci se vor lamuri toate aspectele, printre care si aceasta", a mai spus Hancescu.

Liderul sindical a mai declarat ca, din informatiile sale, sunt peste 22.000 de educatori si invatatori in toata tara care nu au studii de licenta.

"Oamenii au intrat in panica. Sunt educatori sau invatatori care au 50 si ceva de ani risca sa-si piarda postul la cativa ani inainte de pensie. Sunt speriati pe buna dreptate. E vorba de niste bani si oamenii astia si asa au salariile de mizerie. Ca sa faci 3 ani de facultate te costa. Undeva la 1.500-2.000 de lei pe ani te costa. Dai atatia bani doar sa iti mai pastrezi postul in sistem un an sau doi pana ajungi la pensie. Iar, profesional, vorbim de dascali cu experienta. Facultatea acum ar insemna doar o hartie in plus. Trebuie gasita o formula ca cei care sunt in prag de pensie sa nu trebuiasca sa mai faca facultate si sa ia licenta pentru cativa ani. E clar ca legea trebuie modificata", a mai spus Hancescu.

Sursa: Hotnews.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Copy paste la tot invatamantul
Si care-i problema ? Cu ceva bani din cei adunati de descali de la elevi, poti termina ce facultate vrei fara sa pui mana pe carte, ba chiar poti fi "doctor" la fel ca fosta ministresa sau actualul prim ministru. Pardon am uitatat de Mang.
Postat 16 Ianuarie 2013, 09:37 de Bula-dascal
Banii
O alta gaselnita pentru a umple buzunarele "tipografiilor" de diplome...
Postat 16 Ianuarie 2013, 08:34 de ...
e nevoie de contributori la facultati
hahaa, uite ca au gasit cu ce sa umple facultatile))) ca de cand, randamentul la bacalaureat a scazut, liceul nu mai asigura clienti la fabricile de distribuit diplome universitare))))
Postat 15 Ianuarie 2013, 14:38 de matei
prostia
he he bravo voua :) voi ati votat prostia
Postat 15 Ianuarie 2013, 14:31 de dare
rasu,plansu
acuma dupa ce au votat,au intrat in panica,usl asta mare mincinos poate fi,nu a luat nici o masura inainte de alegeri,numai dupa,au mintit poporul,tot minciuna e si cand ascunzi ceva,acuma dragi educatorii si alte categori nu va mai ramane decat sa..nu mai lucrati mai ales aia aproape de pensionare,ca doar nunu o sa faca facultatea si pe urma sa se pensioneze,asta da guvern..gandeste bine!!!!!! fani usl,ati luat teapa! nu ca m-arderanja pe mine de teapa care ati luat-o,dar ma afecteaza si pe mine prostia voastra,la modul general!
Postat 15 Ianuarie 2013, 12:47 de eldoradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON