URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Septembrie 2014, 20:10

Udrea se laudă că e singurul prezidenţiabil care "a făcut ceva pentru ţară": "În Bihor am adus 170 milioane euro" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două ore au aşteptat-o, în soare, jurnaliştii orădeni pe Elena Udrea, al cărei staf le-a transmis că aceasta se va plimba luni prin Băile Felix şi prin Oradea, de la magazinul Crişul la Palatul Vulturul Negru, şi cărora le-a dat întâlnire la Complexul Aqua President din staţiune, motivând alegerea prin faptul că acesta s-a extins datorită unui proiect cu fonduri europene în timp ce ea era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

"O să cânte?"

În cele două ore, angajaţii campaniei lui Udrea şi activiştii PMP Bihor şi din Bucureşti au aranjat nu mai puţin de trei ori masa la care urma să se aşeze fosta "blondă de la Cotroceni", punând la început feţe de masă crem, apoi schimbându-le cu altele, verde pal, şi aranjând în toate poziţiile posibile decorurile.

La un moment dat, trei puradei, nimeriţi în incinta Aqua President cine ştie cum, a întrebat o jurnalistă "cine vine", iar când aceasta le-a răspuns că o "doamnă politician de la Bucureşti, care se numeşte Elena Udrea", unul din cei trei a întrebat, ingenuu: "Şi o să cânte?".

De plictiseală, un membru de partid, echipat în tricoul cu semnul electoral al PMP, şi-a găsit o ocupaţie timp de aproape o jumătate de oră, făcându-şi "pedichiura" în văzul tuturor, în sensul că şi-a utilizat degetele de la mâini pentru a le curăţa pe cele de la picioare, după care a trecut şi la manichiură, prin roaderea unghiilor.

Atac la liberali

Prezentând-o pe şefa de partid, care şi-a făcut apariţia înconjurată de câţiva tineri purtând steaguri albe, preşedintele PMP Bihor, Marton Attila, a identificat principalul duşman: liberalii care au permis pesedizarea judeţului şi nu şi-au onorat promisiunile electorale.

"Se împlinesc aproape doi ani de când orădenii au fost îndemnaţi să voteze USL pentru Oradea, bihorenii au fost îndemnaţi să voteze USL pentru Bihor. S-a dovedit o mare cacealma: nu avem nici acum autostradă, avem în schimb un drum naţional care aminteşte de epoca Văcăroiu. Nu avem Pod Densuşianu extins, nu avem Muzeu mutat (...), avem în schimb, datorită liberalilor, un judeţ roşu", a spus Marton Attila, conchizând că pentru depăşirea acestei situaţii negative românii trebuie să voteze, fireşte, PMP şi Elena Udrea.

"Eu am făcut"

După ce s-a scuzat pentru întârziere, Udrea a spus că se bucură de revenirea în Bihor, amintind că a mai fost în Felix şi în Oradea. Apoi s-a pus "pe treabă", vorbind despre alegerile prezidenţiale din noiembrie, despre care consideră că îi va pune pe români să opteze între trecut şi viitor. "În funcţie de rezultatul votului, România are opţiunea să se întoarcă în perioada 2000-2004, a lui Adrian Năstase şi a lui Ion Iliescu, sau are şansa să continue procesul de dezvoltare început cu zece ani în urmă", a spus ea.

Udrea i-a provocat pe contracandidaţi să nu se ascundă, ci să iasă "în faţa cetăţenilor, în mijlocul oamenilor", spunând că după părerea ei campania de o lună este prea scurtă. "Dacă era după PSD, alegerile prezidenţiale ar fi avut loc acum, în septembrie, iar campania ar fi durat două zile, pentru că mijlocul prin care ei vor încerca să câştige votul nu este de a veni în mijlocul cetăţenilor, de a sta în faţa oamenilor şi de a prezenta lucrurile pe care le-au făcut, ci de a încerca să câştige votul minţind, păcălind, înşelând, promiţând".

Darnică cu Bihorul

Scoţându-se în evidenţă, Elena Udrea a spus că "am remarcat că nu prea se ştie ce am făcut, că în mandatul meu de ministru nu a fost judeţ în care suma pe care am alocat-o să nu depăşească sau să fie de aproape 100 milioane euro". Exemplificând, şefa PMP a susţinut că "aici la Bihor sunt 170 milioane euro care au venit sub semnătura mea de ministru", fără a spune, însă, pe ce s-au dus banii, dacă au venit.

În schimb, ea l-a atacat atât pe Klaus Johannis, afirmând că "despre dânsul nu prea ştim în ultimii zece ani ce a făcut", cât şi pe Victor Ponta, spunând că acesta "n-a făcut nimic pentru ţară", ci doar "a stricat", prin mulţimea de taxe şi impozite crescute, creşterea numărului şomerilor, deşi PSD promisese un milion de noi locuri de muncă, precum şi prin ruinarea firmelor, în condiţiile în care "cu 27% mai multe firme s-au închis în acest an, sub guvernarea Ponta, decât în 2012",. Concluzia: Ponta are "un bilanţ al dezastrului".

Pe terasă cam degeaba

După conferinţa de presă care a durat circa 25 minute, Udrea s-a oferit "model" unor turişti amatori să se pozeze cu un VIP, fie el şi din categoria "foştilor", după care - deşi avea în agendă o plimbare prin centrul Oradiei, între magazinul Crişul şi Palatul Vulturul Negru - şi-a "scurt-circuitat" propriul program, îndreptându-se, cu suita, spre sediul PMP din bulevardul Republicii.

În zona teraselor de lângă fostul magazin Unic, ea s-a aşezat apoi la o masă, în aşteptarea unor trecători care să-i solicite să-şi facă poze cu ea. Dar, spre ghinionul ei şi al colegilor din PMP, după orele 18, Corso-ul n-a fost prea animat. Elena Udrea a reuşit totuşi să-şi atragă criticile unei bătrânele, care a întrebat-o, având în vedere că a cumpărat Băile Boghiş din judeţul Sălaj, dacă "aţi venit să cumpăraţi şi Băile Felix?".

Dată fiind goliciunea zonei centrale şi ghinionul de a nu fi fost pupată de toţi, Udrea s-a îndreptat în final spre redacţia Digi 24 Oradea, unde era aşteptată de realizatorul Octavian Haragoş. Şi unde, probabil, urma să vorbească despre cum a stat de vorbă şi ce "probleme i-au împărtăşit cetăţenii din Oradea şi judeţul Bihor"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
nerusinata
rusinea tarii!!!!
Postat 03 Septembrie 2014, 23:06 de gabi
Felicitari doamna Udrea. Va dorim succes!
Exact un ziar de comunisti cu comentatori comunisti ne trebuie la Oradea !?! Si daca nu crede-ti ca doamna Udrea chiar a adus bani pentru judetul nostru cat a fost ministru MDRT intrati d-lor pe siteri-le ministerelor si veti vedea, fircare proiect cati bani, etc. hai nu va fie lene si vorbiti fara voi aviz celor 4 postaci PSD-isti platiti pentru astfel de de gesturi ! PSD=MAFIA=CORUPTIA
Postat 03 Septembrie 2014, 14:16 de Ionut
rusine
Din nefericire in românia cam toti stie sa faca politica...incepand cu acest ziar zis ebihoreanul care da dovada de incompetență grava ...se vede de pe luna ca e un ziar socialist comunist care sustine PSD adica pe mărețele Victoras Ponta plus cei care au comentat sunteți pe langa politica sunteti hipnotizați de grupul Antenelor voi l-ati bocit pe Marele Voiculescu care a furat de la gura famiilor miilor de dar dc va spun ca sunteti atât de hipnotizați (zombii) imi e milă de voi cat si famiilile voastre. ...romania datorita oamenilor ca voi se va duca de râpă! !
Postat 02 Septembrie 2014, 17:28 de Iuliu Maniu
I LIKE
Dnei NUŢI îi place "Mişcarea coPULAră "
Postat 02 Septembrie 2014, 09:00 de Dna_NUŢI
Pe unde umbli cotoharlo ?
Mance-te korhazu Udrea draghe :)
Postat 01 Septembrie 2014, 23:46 de Baselu
jeg
unde * aia adus bani, jeg de femeie ce esti? trebuia sa faci mai mare proapaganda ca vii la Oradea, ca ne organizam mai multi sa te scuipam in gura!
Postat 01 Septembrie 2014, 23:24 de serghei
Poate ai dus Nuti, nu ai adus !!!
Votez cu cei ce cara banii cu valiza, nu online pe comisioane bancare ca sa traiasca marea finanta mondiala cu globalizarea lor cu tot !!!
Postat 01 Septembrie 2014, 20:31 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON