URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Noiembrie 2018, 09:53

Turneul Phoenix „Sinteza - Rapsodia” ajunge la Oradea în 4 decembrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expozițiunii, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” și Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu.

Muzica lui George Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală şi estetică, ci ea rămâne revelaţia unei realităţi ascunse. Ca şi pasărea Phoenix, este el însuşi o stare muzicală, o muzică vie şi generos comunicativă, cu un zbor echivalent cu opera, un mit dăruit tuturor.

Ca în orice proiect inițiat, starea de a fi a păsării Phoenix este și aici cea de dăruire, şi într-o continuă luptă cu diferitele cortine ale fiinţei, ea regândește mereu construcţia actului artistic. Astfel, își propune răspunsul printr-o sinteză între celebrele „Anotimpuri”, din timpul celor care „ne-au dat nume” (muzică arhaică, cu trimiteri profunde, dar trăită prin forța instrumentelor moderne) și sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.

Proiect de înaltă ținută culturală însă fără pretenții exclusiviste, „Sinteza” își propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, cu toată-i mirifica metaforie, prin viziune și profesionalism, un concert în care acordurile rock și ethno-rock care au transformat formația Phoenix în unicat vor purta permanentul mesaj – unul de chemare spre rădăcini culturale astăzi lipsite de atenție.

Concertul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea marţi, 4 decembrie, de la ora 19.

Biletele pot fi achizitionate:

- pe www.eventim.ro și în rețeaua Eventim: magazinele Orange, Telekom, Vodafone, Carrefour, OMV, Carturesti, Humanitas si Diverta

- pe www.iabilet.ro și în rețeaua Iabilet: Flanco

- pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos

- la agenția de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON