URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Octombrie 2018, 19:40

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria s-a întors din turneu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria s-a întors din turneu, după o săptămână de forţă în care a cucerit Nordul, ajungând până în Cernăuţi şi Moldova, cutreierând Bacăul, Focşaniul şi Galaţiul.

Prima destinaţie a fost Festivalul de Comedie "Aplauzele de aur ale Bucovinei", organizat de Teatrului Academic Muzical-Dramatic "O. Kobyleanska" din Cernăuţi, unde am participat cu spectacolul "O poveste foarte simplă". Reprezentaţia orădeană s-a jucat cu casa închisă, iar reacţia publicului a fost cu adevărat emoţionantă, actorii "fiind frenetic aplaudaţi în timpul spectacolului, iar finalul a fost unul ieşit din comun – cu multe aplauze, lacrimi şi flori. Publicul spectator i-a bisat şi chemat mereu la rampă pe actori, ridicându-se în picioare şi scandând:Bravo!, după cum consemnează elegant ziarul "Zorile Bucovinei". După spectacol, au avut loc discuţii cu actorii şi organizatorii festivalului, în care criticii şi iubitorii de teatru deopotrivă şi-au exprimat aprecierea pentru spectacol.

Un moment cu totul deosebit este reprezentat de faptul că actorul Andrian Locovei, care interpretează unul dintre rolurile principale în spectacolul "O poveste foarte simplă", originar din regiunea Cernăuţiului, a jucat pentru prima dată acasă în aplauzele "de aur" ale familiei, ale vechilor prieteni, colegi şi profesori.

Primirea călduroasă din partea organizatorilor nu s-a resimţit doar pe scenă, ci şi în timpul liber, când echipa a fost răsfăţată cu un tur ghidat prin oraşul Cernăuţi, unde au descoperit istoria românilor din Bucovina de Nord, frumuseţea clădirilor istorice şi a oraşului, turul culminând cu vizitarea superbei Universităţi din Cernăuţi.  

De la Cernăuţi trupa orădeană a pornit încărcată de energie pozitivă şi de bucurie. Următoarele destinaţii, tot cu spectacolul "O poveste foarte simplă", au fost la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău şi la Teatrul Municipal "Maior Gheorghe Pastia" din Focşani, unde a avut de asemenea parte de o primire pe măsură: săli pline şi aplauze necontenite.

Turneul s-a încheiat cu Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, aflat la cea de-a XXX-a ediţie, unde participarea Teatrului Regina Maria a devenit deja o tradiţie. În fiecare an am avut parte de un public minunat şi, de cele mai multe ori, ne-am întors acasă cu premii. Anul acesta teatrul orădean a participat cu spectacolul "Scripcarul pe acoperiş", pentru care orice cuvânt de laudă e de prisos, nu poate surprinde nici măcar puţin din atmosfera şi emoţia pe care o transmite publicului mereu. Spectatorii gălăţeni nu au fost mai prejos şi s-au lăsat cuprinşi de magia celebrului musical, răsplata cuantificată în aplauze şi entuziasm fiind pe măsură.

Trupa Iosif Vulcan s-a întors la Oradea cu forţe proaspete şi vă aşteaptă în luna noiembrie la teatru cu un program complex şi diversificat, astfel încât să fie pe gustul tuturor spectatorilor. Puteţi consulta programul pe site-ul şi pe pagina de Facebook a teatrului, iar bilete puteţi achiziţiona de la Agenţia Teatrului şi online de pe www.biletmaster.ro.

Vă aşteptăm cu drag să trăiţi magia scenei!

Biroul de presă
Teatrul Regina Maria

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON