URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2017, 22:05

Trump, către Iohannis, la Casa Albă: "Aplaud eforturile curajoase în lupta împotriva corupţiei şi pentru apărarea statului de drept" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Moment istoric pentru relațiile România - SUA. Preşedintele Iohannis a fost primit, vineri seară, la Casa Albă, fiind întâmpinat, la coborârea din maşină, de către preşedintele Donald Trump. După ce a semnat în Cartea de Onoare, conform obiceiului, el a fost invitat de preşedintele SUA în Biroul Oval, pentru convorbiri tete-à-tete.

"Este o mare onoare să vă primesc aici. Sunteţi un adevărat aliat, o ţară minunată şi avem o relaţie bună, o relaţie care, aşa cum ştiţi, se întăreşte constant. Vă mulţumesc încă o dată", i-a spus Trump lui Iohannis.

După o întrevedere de aproximativ 50 de minute, cei doi preşedinţi au susţinut o conferinţă de presă în Rose Garden, spaţiul exterior Biroului Oval de la Casa Albă.

Anti terorism

După ce şi-a concentrat o bună parte a discursului pe lupta împotriva terorismului, cerând tuturor naţiunilor, cu precădere Quatarului, "să înceteze imediat să susţină terorismul", Trump a mulţumit "poporului român pentru tot ce a făcut în ce priveşte acest pericol". "Au propriile lor probleme, dar au făcut foarte mult în această privinţă. România este membru important al coaliţiei împotriva ISIS şi este cel de-al patrulea contributor cu trupe în Afganistan. Şi America onorează acest sacrificiu", a spus Trump.

Preşedintele SUA a mai spus că vrea să recunoască "puterea de conducere a preşedintelui Iohannis", amintind că România a reuşit să crească bugetul de apărare de la 1,4% la 2%. "Sper ca şi celelalte ţări vor urma exemplul României şi că îşi vor îndeplini partea financiară", a spus Trump.

"Domnule preşedinte, vreau să aplaud eforturile curajoase pentru lupta împotriva corupţiei şi pentru apărarea statului de drept. Abia aştept să întărim aceste legături culturale şi economice între ţările noastre", a spus preşedintele SUA.

"Ne bazăm pe voi"

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a spus că parteneriatul dintre România şi SUA, care luptă împreună în Afganistan şi Irak, nu doar că trebuie să continue, dar trebuie consolidat, dat fiind că el "contribuie la ce este România" şi trebuie să rezolve cele mai importante probleme.

"Mă bucură faptul că NATO a decis să lupte împotriva terorismului. O mare parte a bugetului NATO trebuie să fie îndreptată spre achiziţii strategice", a arătat Iohannis.

"Ştim că stăm în flancul estic al NATO, şi noi ne bazam pe voi, pe Statele Unite. Nu putem să ne apărăm singuri, ne bazăm pe voi. România este membră a UE şi este în interesul vostru şă aveţi o Uniune Europeană puternică ca partener. Este vital", a mai spus Iohannis. 

Acesta a mai insistat că NATO şi UE nu trebuie sa concureze ci trebuie sa coopereze. "Suntem responsabili, nu doar pentru siguranţa şi pentru bunăstarea cetăţenilor", a arătat preşedintele.

Klaus Iohannis este primul lider est-european primit de preşedintele Statelor Unite de la învestirea sa în funcţie.

Vezi mai jos conferința de presă susținută de cei doi:

Înaintea întâlnirii cu Trump, Iohannis a mers la sediul Departamentului de Stat, unde a avut o întrevedere cu secretarul de stat Rex Tillerson. Miercuri, preşedintele a avut şi o întâlnire cu reprezentanţii comunitatea de români din Washington.

Întâlnirea dintre Klaus Iohannis şi Donal Trump este elementul central al vizitei şefului statului român la Washington şi va fi un prilej pentru a discuta perspectivele Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite. "Întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite", preciza, anterior, într-un comunicat de presă Administraţia Prezidenţială.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON