URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
02 Martie 2024, 13:10

Trapperul Gheboasă, cercetat de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri

Trapperul Gheboasă, cercetat de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri captură video Untold via Digi24.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cântărețul de trap Gheboasă, pe numele său real Gabriel Gavriş, a fost audiat vineri seară de procurorii DIICOT Dâmbovița, într-un dosar de trafic de droguri, potrivit unor surse judiciare citate de site-uri centrale ca Agerpres.ro și Digi24.ro. Spre deosebire de alți suspecți din acest dosar, cântărețul ar fi vizat de acuzația de deținere pentru consum, nu de trafic.

Gheboasă ar fi fost prins cu marijuana asupra sa, pentru consum propriu, pe Bulevardul Timișoarei, din Capitală, relatează Digi24.ro.  

Totuși, trapperul ar face parte dintr-o grupare de dealeri care vindeau droguri minorilor, fiind supravegheat într-un dosar privind o rețea care vindea canabis elevilor, în jurul școlilor.

În această fază, el este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de “deținere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu” și riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

În acest dosar deschis de DIICOT au fost reținuți 4 inculpați, bănuiți de trafic de droguri de risc, în formă continuată. „Din cercetările efectuate a rezultat că, perioada iulie 2020  – februarie 2024, la diverse intervale de timp, inculpații au comercializat și  oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantități de canabis, unor consumatori de pe raza municipiului București și a județului Dâmbovița”, se arată într-un comunicat al procurorilor. 

Inculpații și-au creat o rețea stabilă de clienți, comercializând drogul de risc cu prețul de 50 lei pentru o doză, interacțiunea între vânzător și cumpărător realizându-se stradal. Într-o serie de percheziții domiciliare, anchetatorii au ridicat diverse cantități de canabis, mai multe grindere și un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

Cântărețul de trap Gheboasă a ajuns în atenția publicului larg în 2023, după ce a cântat piese cu versuri vulgare și jignitoare pe una dintre scenele celui mai mare festival din România. Atunci, el a fost amendat de Jandarmeria Cluj. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON