URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Suntem țara cu cele mai multe minore devenite mame. Pun pariu că avem cazuri de fete ajunse bunicuțe înainte de a împlini 30 de ani. Era evident că trebuiau luate măsuri pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli. Această educație s-a făcut până și pe vremea comuniștilor și nimeni nu a fost scandalizat...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deloc moale nu le-a picat alegătorilor liberali din Bihor acuza adusă PNL-iştilor din Consiliul Judeţean de către Ioan Mang, cum că partidul lor favorit se pregăteşte de-o alianţă taman cu UDMR. Supărat că PSD nu mai are, alături de UDMR şi ALDE, majoritatea în "parlamentul" judeţean, Mang le-a reproşat PNL-iştilor, cu Ilie Bolojan în frunte, încălcarea unui protocol semnat anul trecut de şefii celor patru partide reprezentate în CJ, care prevedea o repartizare mai puţin dezechilibrată a banilor pentru primării.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Complicata relaţie cu legea a oamenilor are o mulţime de explicaţii ce ţin de psihologie, de educaţie, de bagajul de tare cărate în spate de fiecare în parte şi de mulţi alţi factori. Indiferent de gradul de civilitate al unei societăţi, oamenii tot se încruntă când vine vorba de reguli, regulamente şi legi, mai ales când apar şi pedepsele la buzunar.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 22 mai 2020, la ceas de seară, a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul comun nr. 784/2020 al Ministrului Afacerilor Interne şi al Ministrului Sănătăţii, Ordin prin care se aprobă un regulament pentru purtarea măştii de protecţie în locurile publice. Deşi starea de alertă a fost instituită pe data de 15 mai a.c., la momentul încetării stării de urgenţă, iar legea cadru de reglementare a acestei situaţii excepţionale a fost publicată în aceeaşi dată şi a intrat în vigoare luni, 18 mai, obligaţia de a purta mască a fost doar o obligaţie morală până sâmbătă, 23 mai, ordinul fiind publicat vineri seara.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În fumul de ţigară au fost identificate peste 4.000 de substanţe, multe dintre ele toxice. Un fumător care fumează un pachet de ţigări pe zi pufăie de circa 70.000 de ori într-un an, toate mucoasele gurii, nasului, faringelui şi arborelui traheo-bronşic fiind expuse repetat fumului. Unele substanţe acţionează direct pe aceste mucoase, în timp ce altele sunt absorbite în sânge sau sunt dizolvate în salivă şi înghiţite.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
02 Noiembrie 2009, 10:02

Totul pentru-contra Băse

Totul pentru-contra Băse REFERENDUM-DUM. Din primele ore ale campaniei, cele mai vizibile spaţii publicitare au fost ocupate de referendumul lui Băsescu. Oamenii preşedintelui le-au închiriat din timp, încă de când acesta afirma că nu este hotărât să candideze
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începută într-o suspiciune generală, campania electorală se anunţă mai radicală ca niciodată. Pentru prima oară, alegerea preşedintelui este concomitentă cu un referendum şi, tot în premieră, scrutinul prezidenţial e oficial decuplat de cel parlamentar.

În realitate, nu e deloc aşa: tocmai fiindcă peste ea a fost suprapus referendumul pentru micşorarea Parlamentului, alegerea preşedintelui depinde mai mult decât oricând de mobilizarea partidelor. Cum prestează acestea vă spune BIHOREANUL, care a aflat şi secrete de culise ce arată că lupta se duce cu arme inegale. Unii au tunuri, alţii doar pistoale…

Cine are, are

Prima impresie de campanie e atmosfera încrâncenată. Întrucât un singur partid are aproape toată puterea, celelalte îl suspectează de "concurenţă neloială". Motive ar cam fi: democrat-liberalii au ocupat deja cele mai bune spaţii publicitare, beneficiind în plus şi de logistica instituţiilor publice. Că e aşa o demonstrează maşinile deconcentratelor parcate în faţa sediului PDL pentru a distribui materialele electorale, dintre acestea nelipsită fiind zi de zi cea a ITM-ului condus de secretarul executiv Mircea Matei. La PSD, singura instituţie implicată logistic este Agenţia de Protecţia Mediului, al cărui director, Ovidiu Dăescu, răspunde de echipa "de intervenţie" din ziua scrutinului.

În rest, partidele se mulţumesc cu maşinile activiştilor şi cu cele de la Parlament, astfel că Loganurile senatorului Cornel Popa şi deputatei Lucia Varga (PNL), respectiv ale senatorului Ioan Mang şi deputaţilor Sonia Drăghici şi Ioan Roman (PSD) îşi vor da peste cap kilometrajele.

Şefu-i şef

BIHOREANUL a chestionat liderii principalelor partide, pentru a afla cum sunt organizate, cine conduce bătălia şi câţi bani pun la bătaie, constatând discrepanţe mari. Aparent, singurul numitor comun e că la PDL, PNL şi UDMR, responsabili sunt liderii filialelor: Petru Filip, Cornel Popa şi Alexandru Kiss. În realitate, însă, la UDMR adevăratul coordonator e consilierul judeţean Szabo Odon, iar la PDL Mircea Matei. La PSD, Ioan Mang nu răspunde nici măcar formal, şeful de campanie fiind purtătorul de cuvânt Ioan Chelemen.

Şi organizarea diferă: la PSD e birocraţie, sub şeful campaniei existând un adjunct, un coordonator media, un responsabil juridic ("înviatul" ex-senator PRM Vasile Duţă), un "organizatoric" (fostul prefect Ionel Ungur) şi un responsabil cu logistica. Toţi au în subordine şefi zonali din cele nouă colegii uninominale. "În total, avem 500 de coordonatori şi 2.000 de activişti", declară Chelemen. La PDL, Filip a împărţit responsabilităţile pe colegii, surprinzătoare fiind ţinerea pe tuşă a deputatului de Oradea, Octavian Bot. PNL şi UDMR s-au organizat pe zone de influenţă tradiţională: ungurii sunt interesaţi în special de nordul judeţului, unde domină numeric, în timp ce la liberali de fiecare oraş plus comunele învecinate răspund primarii şi consilierii judeţeni. Excepţie fac împrejurimile Oradiei, de care Bolojan a fost scutit.

Vizite, foste şi viitoare

Pentru că rezultatele depind nu doar de activişti, ci mai ales de candidaţi, aceştia fie au fost, fie vor fi aduşi "în teren". "Mircea Geoană va vizita Oradea şi două-trei comune vineri, 6 noiembrie", anunţă Ioan Mang. Urmează a doua zi, sâmbătă, 7 noiembrie, Crin Antonescu. "Plănuim cel mai mare miting electoral din ultimii ani, în aer liber, în parcarea din Piaţa Independenţei. Sperăm să fie vreme bună", spune Cornel Popa. Până şi UDMR, deşi nu crede în victoria lui Kelemen Hunor, îl va aduce în Bihor. "Nu ştim încă data, dar va petrece aici două zile", explică Szabo Odon.

Doar PDL-iştii nu-l mai pot avea pe Băsescu. "A venit în precampanie la zilele oraşelor Marghita şi Ştei", zice Mircea Matei, confirmând astfel că şeful statului şi-a făcut propagandă pe banii Preşedinţiei. "O să vină şi miniştri, Blaga şi Berceanu", adaugă el.

Target diferit

În ce priveşte manifestările, politicienii zic că nu pregătesc nimic deosebit. "Preferăm întâlniri în focus-grupuri, atât la ţară, cât şi la oraş, cu reprezentanţii diferitelor categorii socio-profesionale. Medici, profesori, agricultori…", spune Cornel Popa. La fel anunţă şi Szabo Odon: "Suntem interesaţi să ţinem legătura cu electoratul tradiţional, întâlnirile vor fi mai ales cu liderii comunităţilor".

04 autocar.jpgPSD-ul are însă ambiţii: "Am achiziţionat un autobuz, special amenajat, care va transporta militanţii pentru întâlniri populare", zice Ioan Chelemen. După campanie, autocarul (foto) va deveni biroul mobil al senatorului Mang pentru deplasările "în teritoriu".

PDL pare cel mai concentrat, Matei afirmând că se urmăresc trei scopuri: primo - scoaterea la urne a oamenilor, "nu în Oradea, ci mai ales la ţară, unde primarii ştiu ce au de făcut", apoi promovarea referendumului pentru reducerea Parlamentului şi, în fine, a "strădaniilor" cu referendumul eşuat pentru pensionarii orădeni.

Arme "otrăvite"

Dacă PNL, PSD şi UDMR sunt clasice, PDL apelează şi la altfel de metode, ca de pildă "arendarea" unei publicaţii proprii, dar care va fi "vândută" oamenilor ca independentă. Este vorba despre fostul Jurnal de dimineaţă, faimos că apare doar în ani electorali, ce va fi rebranduit sub acelaşi acronim, Jdd, dar va însemna "Jurnal de Dreapta". Întrebat dacă asocierea nu va duce la un rezultat contrar, ţinând cont că PDL a folosit Jdd degeaba şi anul trecut, secretarul PDL parează. "Nu-i nimic neobişnuit, e un contract ca oricare", spune Matei, precizând că Jdd va fi distribuit gratuit, pe stradă şi în magazinele sponsorilor partidului.

O altă metodă de lămurire e discuţia "de la om la om", dar prin telefon. "Avem din prima zi un call-center, cu 20 de oameni angajaţi în două ture, care aleg din cartea de telefon aleatoriu şi îi sună pe orădeni. Se prezintă că-s de la PDL şi apoi discută despre referendum", spune Matei. Corect, punctează el, spre deosebire de PSD-işti, care "sună să întrebe oamenii dacă ştiu că Băsescu-i beţiv".

Aşadar, lupta cea mare pare a se da între candidaţii celor mai mari partide, Băsescu şi Geoană. Numai că, adeseori, când doi se ceartă poate câştiga al treilea…


100.000
de euro spune PSD-istul Ioan Mang că ar cheltui pentru Geoană, în timp ce Mircea Matei susţine că PDL dă pentru Băsescu doar un miliard de lei vechi (23.000 de euro). Liberalii şi UDMR-iştii zic că în cazul lor cheltuielile sunt achitate de la centru, cu excepţia câtorva mii de euro pentru publicitatea în presa locală


REGULI NOI
Cum votăm


Întrucât alegerea preşedintelui se suprapune cu referendumul, pe 22 noiembrie alegătorii vor primi trei buletine de vot. Numele le vor fi bifate pe o singură listă electorală cu două rubrici: una pentru preşedinţie, cealaltă pentru referendum. Atât celor care vor să voteze numai într-o chestiune, cât şi cei care se vor exprima cu privire la ambele, li se vor aplica pe actul de identitate un singur autocolant cu menţiunea "Votat".

Dacă alegătorul optează în legătură cu o singură problemă, un reprezentant din secţia de votare e obligat să bareze în prezenţa sa, cu o linie orizontală, rubrica de semnătură rămasă neutilizată. Dacă se exprimă doar pentru referendum, alegătorul primeşte două buletine de vot, unul conţinând întrebarea privind reducerea Parlamentului la o singură Cameră, iar celălalt reducerea numărului de parlamentari.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3203 RON
  • 1 EUR = 4.8387 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON