În încheierea festivalului, biroul de presă al TIFF a anunțat poveștile care au cucerit publicul la cea de-a treia ediție a TIFF Oradea.
Evenimentul s-a desfășurat de vineri până duminică, respectiv între 2 și 4 octombrie, în cinci locuri din orașul de pe Criș: atât în aer liber (Piaţa Unirii și Amfiteatrul Cetății), cât și indoor (la Teatrul Regina Maria, Filarmonică și Casa de Cultură a Sindicatelor).
„În topul preferinţelor iubitorilor de cinema s-au aflat, anul acesta, filmele prezentate în Piaţa Unirii, producţiile care au cucerit spectatorii TIFF.19 şi noutăţile autohtone proiectate în prezenţa regizorilor şi actorilor invitaţi la festival”, arată organizatorii.
Chiar dacă vremea a fost răcoroasă, cinefilii au fost prezenți seară de seară la proiecțiile din Piața Unirii.
„Noua versiune a lui Pinocchio, regizată de Matteo Garrone, în care Roberto Benigni îl readuce la viaţă pe Geppetto, a atras 200 de spectatori la proiecţia din deschiderea TIFF Oradea. Toate locurile au fost ocupate şi la evenimentul de sâmbătă, când orădenii au savurat în aer liber Military Wives (r. Peter Cattaneo), şi cu la fel de mult entuziasm a fost primită în ultima seară de festival comedia romantică La Belle Époque (r. Nicolas Bedos), cu Daniel Auteuil şi Fanny Ardant”, arată comunicatul.
Filmele româneşti s-au numărat şi în acest an printre favoritele publicului orădean.
Vineri, spectatorii au fost prezenți în număr mare la întâlnirea cu producătoarea orădeancă Monica Lăzurean-Gorgan, care a fost invitată să răspundă întrebărilor venite din public după proiecţia documentarului Acasă (r. Radu Ciorniciuc), la Teatrul Regina Maria. A doua zi, cinefilii au întâlnit-o la Filarmonica de Stat, unde a prezentat Lemn, filmul pe care l-a regizat alături de Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger. Tot sâmbătă, spectatorii au aflat detalii din culisele filmului Şi atunci… ce e libertatea? (r. Andrei Zinca) de la actorul Radu Iacoban, invitat la proiecţia găzduită de Teatrul Regina Maria. Cu multă căldură a fost primit la Oradea şi regizorul Dorian Boguţă, care a prezentat filmul Urma în ultima seară de festival şi a împărtăşit celor prezenţi experienţe de pe platourile de filmare, mai arată TIFF.
„Cele mai apreciate filme de la TIFF 2020 au făcut furori şi la ediţia de la Oradea, unde s-au clasat în topul proiecţiilor cu cele mai multe bilete vândute. Vineri, la Filarmonica de Stat, spectatorii au venit în număr mare la Corpus Christi (r. Jan Komasa), propunerea Poloniei la Oscar, iar sâmbătă au urmărit în avanpremieră Babyteeth: prima iubire (r. Shannon Murphy), câştigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2020 şi filmul distins cu Premiul Publicului în urma voturilor acordate de spectatori. Capodopera cinematografică Faust (F.W. Murnau) ilustrată muzical live de artistul orădean Dubase, la Casa de Cultură a Sindicatelor, completează clasamentul evenimentelor preferate de publicul din acest an. Dintre noutăţile maghiare, orădenii au optat să vadă în număr cel mai mare filmul Seveled (r. Dénes Orosz), un răsunător succes de public în Ungaria, prezentat în premieră în România”, au mai transmis organizatorii.
Cea de-a treia ediţie TIFF Oradea a fost organizată de Asociaţia Film şi Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.
Până la următoarea ediție, experiența festivalului va continua prin intermediul platformei de video streaming TIFF Unlimited, disponibilă oriunde în România, pe tot parcursul anului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.