URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
23 Aprilie 2024, 12:25

Tarife noi de salubritate în Oradea. Cât va costa colectarea deșeurilor, după ce taxa pentru economie circulară s-a dublat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând din luna mai, orădenii vor plăti mai mult pentru serviciul de salubritate, deși operatorul de salubritate RER Vest n-a modificat propriul tarif.

Primăria a anunțat marți că municipiul are noi tarife de salubritate, care includ și taxa de economie circulară, care se aplică tuturor deșeurilor care nu sunt refolosite și care s-a dublat de la 1 ianuarie 2024.

S-a scumpit tratarea

De la 80 de lei pe tona de deșeuri, cât a fost până la finalul anului trecut, această taxă plătită de orice unitate administrativ-teritorială către Administrația Fondului de Mediu (AFM) a ajuns la 160 lei/tonă.

„Aplicată la nivelul întregii țări de la începutul anului 2020, Contribuția pentru economia circulară (n.r. CEC) este o taxă impusă de Legea Deșeurilor pentru stimularea reciclării şi scăderii cantităților de deșeuri depozitate. De-a lungul anilor, valoarea taxei a crescut gradual de la 30 lei/t, la 50 lei/t, apoi 80 lei/t, iar de la 1 ianuarie 2024 la 160 lei/t”, a precizat Primăria.

Pentru că în Bihor mare parte din deșeuri sunt tratate, fie mecano-biologic, la stația construită de Consiliul Județean Bihor, fie prin compostare sau reciclare, majorarea CEC influențează de fapt costurile de tratare aplicate de cele două firme responsabile, Eco Bihor și Girexim Universal. Tratarea deșeurilor implică și sortarea lor, procedură în urma căreia rămân cantități de mizerii care ajung pe haldă.

Nicio modificare la RER Vest

Prin comunicatul transmis marți, Primăria mai precizează că tarifele de salubritate s-au majorat și datorită faptului că au scăzut cantitățile de deșeuri reciclabile, un efect al sistemului de garanție-returnare a ambalajelor de băuturi, ceea ce a făcut să crească costurile din stația de reciclare a deșeurilor de ambalaje.

Cu mai puține deșeuri de valorificat, firma Eco Bihor - care administrează depozitul județean de deșeuri și gestionează deșeurile reciclabile și biodegradabile - face mai puțini bani din vânzarea reciclabilelor, așa că a majorat tarifele de preluare a acestora de la orădeni.

Noile tarife de salubritate din Oradea conțin doar majorările privind tratarea deșeurilor, nu și pe ale colectării și transportului lor, operațiuni prestate de RER Vest. Operatorul de salubritate nu a majorat deloc costurile salubrității, facturile fiind influențate exclusiv de componente care țin de tratarea și gestionarea deșeurilor odată ce au ieșit din camioanele RER Vest.

Noile tarife

Potrivit Primăriei, pentru orădenii de la blocuri, tariful de salubritate va fi, începând din mai, 20,45 lei/persoană/lună, cu TVA inclus, o creștere de 8,5%, față de 18 lei, cât îi costa până acum.

Pentru orădenii de la case, tarifele noi sunt următoarele: 108,95 lei/mc pentru deșeurile biodegradabile (pubela maro) față de 59,10 lei, cât era până acum, și 58,04 lei/mc pentru cele reciclabile, față de 51,41 lei. La deșeurile reziduale (pubela neagră) colectate de la cetățeni, tariful nou este de 63,55 lei/mc.

Pentru firme, noile tarife de salubritate sunt 486 lei/tonă la deșeuri reziduale, 433,86 lei/t la deșeuri biodegradabile și 501,76 lei/t la deșeuri reciclabile.

În cazul instituțiilor, prețurilor sunt și mai mari: 507,57 lei/tona de deșeuri reciclabile, 513,87 lei/tona de deșeuri biodegradabile, respectiv 483 lei/to pentru deșeuri reziduale.

Toate aceste tarife sunt fără TVA.

Cum poți reduce costurile

Prin comunicatul de marți, primarul Florin Birta a amintit că orădenii pot avea facturi mici dacă separă deșeurile.

„Reamintim că la nivelul Municipiului Oradea este implementat sistemul „Plătește pentru cât arunci“, bazat pe colectarea pe mai multe fracții și tarifarea pe baza volumului recipientelor. Aplicat corect, acest sistem de colectare și tarifare aduce beneficii atât populației (reducerea facturilor prin scăderea cantității deșeurilor și separarea lor), dar și pentru atingerea țintelor de reciclare la nivelul comunității noastre”, a declarat edilul.


Noile tarife de salubritate din Oradea, precum și componentele lor, dar fără TVA (sursa: Primăria Oradea)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Să nu mai vorbim de prețuri.
Când pt cei de la bloc creșterea e de 8.5% și pt cei de la case de vreo 90%. Pe ce motiv?
Postat 24 Aprilie 2024, 06:56 de Vio_427
Lucrăm cu materialul din articol, citate, să demonstrăm o manipulare
"Primăria mai precizează că tarifele de salubritate s-au majorat și datorită faptului că au scăzut cantitățile de deșeuri reciclabile". Deci cred că cu toții am înțeles că motivul majorării, conform primăriei, e că sunt mai puține deșeuri reciclabile. În același timp ni se spune și majorarea: "Pentru orădenii de la case, tarifele noi sunt următoarele: 108,95 lei/mc pentru deșeurile biodegradabile (pubela maro) față de 59,10 lei, cât era până acum". Din această informație, reiese că tariful care se dublează, nu e cel al deșeurilor reciclabilele, ci cel al deșeurilor degradabile! Aici, cu toată dragostea, din partea ziarului ar trebui să vină niște întrebări către primărie pt că noile prețuri contrazic declarațiile lor. Până la urmă vol ajunge să plătim la fel, chiar dacă nu vom mai da deșeuri reciclabile deloc! RER la nivelul orașului are multe practici incorecte, are tarife nejustificate. Un monopol se vede cel mai bine în prețuri. Neavând concurență, pot pune de preț vor, majora când vor, și cum vor. Din păcate nici din presă nu am văzut să fi fost deranjați vreodată. Nici când în aceeași știre, declarațiile primăriei nu au nimic de a face cu realitatea!
Postat 24 Aprilie 2024, 06:53 de Vio_427
Sau in varianta cea mai simpla (si nefericita)
Cresteti pretul la statia TMB ca sa fie mai scump decat oricare din cele de la Ecobihor (reciclabil, biodegradabil).
Postat 23 Aprilie 2024, 13:26 de unu
Reciclabilul mai scump decat deseul depozitat la groapa de gunoi
Ptr firme, iarasi nu are logica ca reciclabilul e mai scump decat menajerul, e cel mai scump tip de deseu, cel care se refoloseste. Apoi instituțiile au alt pret fata de firme unde biodegradabilul e cel mai scump, cu “doar” 25% mai scump decat la firme, urmat de reciclabile, si …cel mai ieftin e cel mai poluant: depozitarea pe veci a muntelui de gunoaie menajere! Astfel defapt recomandam cetatenilor sa recicleze separat, si dam subventii financiare firmelor/institutiilor sa NU recicleze si sa arunce totul la menajer!
Postat 23 Aprilie 2024, 13:18 de unu
Nu inteleg grila de preturi
Inteleg textul si argumentatia, ma enerveaza si pe mine ca guvernul ne impune cu forta sistemul de garantie-returnare in Bihor, ca economie corculara, etc. Dar, cum truda ajunge sa fie deseul biodegradabil (case se valorifica, fie la biogaz, compost, pamant de flori) aproape dublu decat cel rezidual? Haide sa facem o statie de incinerare la CET sa proucem electricitate si caldura si mai scadem poate costuri si cu gazul si cu gunoiul.
Postat 23 Aprilie 2024, 13:11 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON