Preşedinte al PLR şi al Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu a venit la Oradea miercuri după-amiază, cu escortă de Poliţie, iar staful său s-a luat la harţă cu un jurnalist pentru unul dintre locurile de parcare rezervate în strada George Enescu, unde şeful filialei locale, Octavian Bot, îl aştepta să susţină o conferinţă de presă.
La eveniment a asistat, între alţii, un proaspăt fugar din PNL: fostul consilier judeţean Gheorghe Ionuţ, acum preşedinte al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate, transferat la PLR. De altfel, Bot a dat de înţeles că în PLR ar putea intra şi fostul primar al Oradiei din perioada 1996-2000, Mihai Sturza, zicând: "l-aţi văzut că a fost aici la sediu?".
Anti ACL
În cadrul conferinţei de presă, primul mesaj transmis de Călin Popescu Tăriceanu a fost că PNL a intrat pe mâinile PDL şi ale preşedintelui Traian Băsescu. "PNL va ieşi discreditat din ACL. Totdeauna am spus că PNL va fi vioara a doua în această alianţă, şi că PDL va fi vioara întâi", a spus Tăriceanu, chemându-i în schimb pe "liberalii adevăraţi" în PLR. "Vă invit să veniţi alături de noi, liberalii din PLR, să-i lăsăm pe Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc şi Vasile Blaga doar cu liderii aleşi nestatutar la Congres (n.r. - al PNL) şi să zădărnicim planurile lor de compromitere a liberalismului în România şi în Europa", a spus Tăriceanu.
Dintre reprezentanţii PNL, Tăriceanu l-a minimalizat în mod special pe candidatul ACL, Klaus Iohannis, afirmând că doar centrul istoric al Sibiului este frumos şi arată bine, nu tot oraşul, iar acest lucru "se datorează şi istoriei, tradiţiei, culturii", dar şi faptului că "s-au pompat bani în Sibiu, de la Guvern şi din fonduri europene".
Tăriceanu despre sine: nici de dreapta, nici de stânga
În ce priveşte planurile sale pentru campania prezidenţială, Tăriceanu a spus că "există un candidat de centru-stânga" (adică Ponta) şi multe "marionete ale lui Băsescu" pe dreapta, între aceştia el propunându-şi să ia voturi atât de la alegătorii de dreapta, cât şi de la cei de stânga.
"Românii sunt chemaţi să facă o alegere deloc simplă. Există o abundenţă de candidaţi pe zona de centru-dreapta care sunt, toţi, nişte marionete ale lui Băsescu, şi care nu vor face altceva decât să continue regimul lui Băsescu. Eu mă poziţionez nu neapărat ca om de centru, ci ca un om care sunt liberal. Nu sunt nici de stânga, nici altceva, sunt liberal. A fi liberal înseamnă mai mult decât a fi de dreapta, înseamnă mai mult decât atât. Liberalismul modern înseamnă nu numai drepturile individuale şi libertăţi pentru cetăţeni, înseamnă sigur şi economie de piaţă, dar înseamnă şi responsabilitate socială. Aşadar, eu mă adresez şi celor care pot fi de dreapta, şi celor din zona de centru-stânga", a spus Tăriceanu.
Înţelegător cu PSD şi cu Ponta
Întrebat de ce îi "mitraliază" doar pe adversarii PSD-ului, în timp ce pe Victor Ponta nu-l critică, Tăriceanu a afirmat că are şi remarci negative în legătură cu PSD, motivate însă doar de ezitările social-democraţilor în legătură cu suspendarea lui Băsescu şi de micşorarea TVA la pâine, care nu a adus evaziunea la lumină.
În schimb, solicitat să comenteze şi majorările de taxe şi impozite ale guvernării PSD, punctual aşa-numita "taxă pe stâlp", Tăriceanu a găsit scuze executivului condus de Victor Ponta, spunând că în România nivelul de impozitare este încă redus, iar Guvernul trebuie să facă rost de bani pentru proiecte de infrastructură, sănătate, educaţie şamd.
"Ca liberal am fost totdeauna de părere că trebuie să avem impozite cât de mici, dacă se poate deloc. Problema e că trebuie să vedem ce vrem să facem cu politicile publice pentru dezvoltarea societăţii. Până la urmă, orice Guvern are nevoie de resurse pentru a face proiecte de infrastructură, pentru a face sistemul medical să funcţioneze, pentru a avea un sistem de învăţământ bun, pentru câte şi mai câte. Din ce bani să le faci?", a spus Tăriceanu.
Bolojan "şi-a făcut datoria exemplar"
Solicitat să spună dacă primarul Oradiei, Ilie Bolojan, care a fost secretar general al Guvernului său, face parte din galeria de lideri ai PNL care "predau" partidul în mâinile lui Băsescu, Tăriceanu a spus că acesta "nu este omul care să se lase încălecat", descriindu-l laudativ pentru activitatea sa administrativă, dar criticându-l pentru cea politică.
"Ilie Bolojan e omul cu care am avut o relaţie nu bună, ci foarte bună. Şi-a făcut datoria exemplar, e omul de la care am avut de învăţat", a spus fostul prim-ministru, amintind că reformarea sistemului de paşapoarte, caziere, certificate de înmatriculare, permise auto etc i se datorează fostului prefect de Bihor, care a generalizat modelul de aici la nivelul întregii ţări după ce a fost promovat ca secretar general al Guvernului. "Cu Ilie Bolojan am lucrat foarte bine şi din acest motiv îi port un respect deosebit", a conchis Tăriceanu, sugerând că va veni o vreme când şi primarul Oradiei, ca toţi fruntaşii PNL, "vor ajunge la concluzia că din punct de vedere politic eu am avut dreptate şi ei au greşit".
Bot: Uşi deschise pentru Bolojan
Preluând şi continuând spusele şefului său de partid, deputatul Octavian Bot, preşedintele PLR Bihor, a spus că are "uşile deschise" la sediu inclusiv pentru primarul Oradiei, pe care de cele mai multe ori l-a insultat, motivând că "eu nu am resentimente".
Tot Bot a fost cel care a ţinut să sublinieze că şi alţi liberali "tatonează terenul" la PLR, dându-l ca exemplu pe fostul primar din anii 1996-2000, Mihai Sturza, fără a preciza dacă acesta a aderat sau nu la formaţiunea lui Tăriceanu, ci spunând doar că "l-aţi văzut că a fost aici la sediu?".
La conferinţa de presă, alături de Bot şi de alţi prieteni personali ai acestuia, precum Mircea Teaha ori Celus Apostol (fost consilier local în aceeaşi perioadă 1996-2000), a mai asistat şi un proaspăt transfug de la PNL Bihor - medicul Ionuţ Gheorghe (foto), fost consilier judeţean în legislatura 2008-2012, promovat în 2012, din partea liberalilor, ca director general şi preşedinte al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bihor.
Întrebat, la finalul conferinţei de presă, de ce acesta a plecat din PNL şi s-a înscris în PLR, acesta a preferat, însă, să întoarcă spatele jurnaliştilor şi să fugă de ei, spre ieşire.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.