URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iunie 2016, 12:17

Târgul bate votul: Care sunt substraturile boicotului PNL la formarea noului Consiliu Judeţean

Târgul bate votul: Care sunt substraturile boicotului PNL la formarea noului Consiliu Judeţean IPOCRIZIE. Liberalul Mircea Mălan (foto) i-a acuzat pe UDMR-işti că se pretind parolişti fără temei. "Oameni care de 25 de ani ne spun că pentru ei cuvântul e cuvânt au uitat ce au promis", a zis Mălan, dezvăluind că maghiarii făgăduiseră PNL continuarea alianţei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La alegerile locale UDMR a obţinut cele mai proaste rezultate din istorie, dar rămâne "soarele" în jurul căruia gravitează atât învingătorii morali, liberalii, care au luat cel mai mare scor obţinut vreodată de un partid în Bihor, cât şi pesediştii nerăbdători să ajungă la conducerea Consiliului Judeţean chiar şi la egalitate cu liliputanii din ALDE, ca secunzi ai formaţiunii maghiare.

După scrutin, UDMR s-a făgăduit ba PSD, care pentru a arunca PNL în opoziţie i-a cedat şefia "parlamentului" judeţean, ba liberalilor, care, trezindu-se înşelaţi, au boicotat constituirea noului CJ pentru a arăta slăbiciunea noii "troici". Finalul rămâne, până marţi, deschis...

Directivă de la Kelemen

Pe 5 iunie, PNL a obţinut la CJ 17 mandate, PSD 9, UDMR 7 şi ALDE 2. Date fiind cifrele, pentru formarea unei majorităţi erau posibile trei variante: fie PNL+UDMR (24 mandate din 35, majoritate puternică de două treimi), fie PNL+ALDE (19 mandate, majoritate fragilă şi, în plus, interzisă de Tăriceanu), fie PSD+UDMR+ALDE (18 mandate, tot majoritate slabă).

Anul trecut, UDMR a înnoit până în 2020 protocolul de colaborare încheiat cu PNL în 2008, iar preşedintele Alexandru Kiss voia să-l respecte. În campanie, însă, "lupii tineri" ai preşedintelui executiv Szabo Odon au discutat cu PSD răsturnarea alianţei, iar după alegeri acesta a anunţat că UDMR trebuie să renunţe la postul de viceprimar pe care PNL îl oferea odată cu unul de vicepreşedinte la CJ. Ca să etaleze un trofeu mai greu, a obţinut chiar postul de preşedinte la judeţ, urmând ca Ioan Mang (PSD) şi Traian Bodea (ALDE) să se mulţumească cu poziţiile de secunzi.

Sigur pe sine, Szabo a refuzat pentru prima oară să facă parte din echipa de negociatori a UDMR, ştiind însă că aceştia - Kiss, Pasztor, Biro şi Huszar - vor trebui să se alinieze PSD. Nu de alta, dar pe 10 iunie Kelemen Hunor i-a convocat la Cluj şi le-a trasat sarcina: cu PSD, care în toamnă va face guvernul în care trebuie să fie şi UDMR.

Dreapta-stânga

Varianta alianţei cu PSD n-a fost primită cu entuziasm nici măcar de Pasztor Sandor, cel pentru care UDMR obţinuse şefia CJ. Intuind "linia", acesta nici nu s-a deplasat, de altfel, la Cluj. În aceste condiţii, a aflat BIHOREANUL, Kiss şi-a asumat sarcina să-l lămurească pe Kelemen că întovărăşirea cu pesediştii ar îndepărta şi mai mult UDMR de propriul electorat, deci organizaţiei trebuia să-i fie lăsată "autonomia" de a merge cu PNL. Urmarea? Miercuri, 15 iunie, Kelemen a venit la Oradea, fiind găzduit acasă la Kiss, care l-a convins! În aceeaşi zi liderii maghiari i-au şi anunţat pe liberali că pot fi siguri de continuarea alianţei.

Atâta doar că Szabo n-a stat cu mâinile în sân: în următoarele două zile, i-a adunat pe primari şi pe consilierii nou aleşi, convingându-i să impună coaliţia cu PSD. Argumentul? Dacă PSD face Guvernul şi UDMR nu va fi "la masă", adio fonduri! Formal, decizia a fost consfinţită luni, 20 iunie, când românii încă sărbătoreau Rusaliile, iar marţi noua troică PSD-UDMR-ALDE a fost comunicată şi liberalilor, şi presei.

Până la capăt!

Miercuri, 22 iunie, când urma să fie constituit noul CJ, liberalii au făcut însă pasul la ofsaid. Deşi erau în clădire, nu s-au prezentat la şedinţă, pentru a evidenţia că celelalte formaţiuni au de fapt o "majoritate minoritară", insuficientă chiar şi pentru respectiva formalitate, nemaivorbind de proiectele importante, pentru care sunt necesare două treimi din voturi. "Nu ştiu să piardă!", i-a acuzat Mang, insinuând că PNL vrea să câştige timp, pentru a cumpăra votul cuiva din noua majoritate, în timp ce maghiarii au tăcut mâlc, refuzând orice explicaţie.

Sâmbătă, aşa cum au promis, liberalii au repetat boicotul, dar au promis că se vor prezenta marţi, 29 iunie, la constituirea CJ, până atunci dând UDMR răgaz să mai reflecteze. Mălan a adăugat o dezvăluire importantă, anume că maghiarii şi-au încălcat promisiunea pe care o făcuseră, dar şi avertismentul că "troica" nu trebuie să se bazeze în niciun caz că din opoziţie PNL îi va vota proiectele.

"Vom vota proiecte, dar cele pe care ni le-am asumat noi şi pentru care am fost votaţi", a atenţionat Mălan, pentru ca în final să anunţe că îşi va depune candidatura la poziţia de preşedinte fără să ia în calcul dacă UDMR "întoarce armele" sau rămâne cu PSD. "Indiferent de conjunctura favorabilă sau nu, voi merge până la capăt şi voi candida. Nu există altă variantă, iar cei care se aşteaptă la un alt comportament din partea noastră se înşală amarnic", a punctat Mălan, precizând că face acest lucru pentru a nu-şi trăda cei 115.000 votanţi.

BIHOREANUL a aflat că PNL-iştii nu speră în nicio minune, dar totuşi nu este exclusă o "trădare" chiar în sânul UDMR, căci nu toţi maghiarii sunt încântaţi de întovărăşirea cu PSD...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
mindri oameni in bihor
Utecistul MALAN GHEORGHE a pierdut partida in favoarea palgiatorului MANG IOAN!!!! Bravo! Mindrii oameni in Bihor!
Postat 27 Iunie 2016, 16:20 de andreimagheru
scopul scuza mijloacele
Rusinos: cum sa te aliezi, tu partid care ai castigat la nivel local, cu un nume ca al lui Kiss? cata credibilitate va avea pnl-ul in fata oradenilor care i-au votat? sau nu mai conteaza parerea muritorilor de rand, decat peste 4 ani cand vor fi din nou chemati la vot..
Postat 27 Iunie 2016, 14:49 de User anonimizat
...
Din toata polologhia merita retinute vorbele lui odon : Dacă psd face guvernul şi udmr nu va fi "la masă", adio fonduri! Restul este un advertorial. Cine l-a comandat/platit va las sa deslusiti singuri.
Postat 27 Iunie 2016, 14:16 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON