O tânără în vârstă de 17 ani din satul Căuaşd, comuna Tulca, este căutată de poliţişti şi de familie. Andreea Covaci a plecat de acasă marţi dimineaţă, iar de atunci e de negăsit.
Tânăra are o înălţime de 1,60 m, circa 50 de kilograme, constituţie atletică, faţă ovală, ten deschis, ochi căprui, păr şaten, lung, şi o aluniţă pe partea dreaptă a buzei superioare.
Când a plecat de acasă, Andreea purta blugi negri, tricou maro cu imprimeuri, geacă din stofă de culoare verde şi pantofi sport albi.
Toţi cei care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea fetei sunt rugaţi de poliţişti să sune la numărul unic de urgenţă - 112 sau la 116.000 - numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
UPDATE:
Până la urmă, tânăra a fost găsită teafără și nevătămată, joi seară. Citiți și Adolescenta din Căuașd dată dispărută de familie s-a întors acasă!




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.