URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
27 August 2021, 13:43

Tânăr de 19 ani din Bihor, dat dispărut! Poliția și familia îl caută

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un tânăr în vârstă de 19 ani din satul Tăşad, comuna Drăgăneşti, este căutat de Poliţie, la solicitarea familiei, după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.

"Poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea – Postul de Poliţie Oşorhei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au fost sesizaţi joi, 26 august a.c., în jurul orei 22.20, de familia unui tânăr de 19 ani, din comuna Drăgeşti, sat Tăşad, judeţul Bihor, Covaci Ioan Florin - că acesta a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 august a.c., în jurul orei 17.00 şi nu a mai revenit", anunţă un comunicat transmis vineri de Poliţia Bihor/

Covaci are o înălţime de 1,75 m, greutate 70 de kg, constituţie atletică, ten închis, faţă ovală, păr negru şi ochi albaştri.

El a plecat de acasă îmbrăcat într-un tricou alb, pantaloni negri şi pantofi sport negri.

"Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112! Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!", a mai transmis Poliţia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON