URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iulie 2014, 18:44

Szabo Odon: Un consulat al Ungariei la Oradea era OK, dar "modul în care a pus problema Guvernul maghiar este greşit"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a criticat vineri modul în care Guvernul de la Budapesta a procedat în ce priveşte înfiinţarea de noi consulate pe teritoriul României, la Oradea şi la Târgu Mureş.

"De obicei, asemenea propuneri se fac publice doar în momentul în care există deja o înţelegere cel puţin preliminară între statul care propune înfiinţarea de noi consulate şi statul pe al cărui teritoriu se doreşte acest lucru. Modul cum a pus problema Guvernul maghiar este greşit, cred eu, pentru că trebuia întâi să facă o înţelegere cu Guvernul român. Acum ai o Hotărâre de Guvern (n.r. - în Ungaria), dar fără aplicabilitate", a declarat liderul UDMR Bihor, Szabo Odon, într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri.

În opinia acestuia, autorităţile de la Budapesta au procedat intenţionat în acest fel, anunţând hotărârea de înfiinţare a încă două consulate pe teritoriul României fără a fi avut acordul autorităţilor de la Bucureşti, din motive electorale, şi tot din motive electorale au acţionat şi oficialii români. "Şi acolo (n.r. - în Ungaria) a fost un interes politic, să se arate că noi vă iubim, şi pe cei din Oradea, şi pe cei din Târgu Mureş", a spus Szabo Odon. "Cred că alegerile prezidenţiale din acest an vor stabiliza totuşi viaţa publică din România din următorii cinci ani, în Ungaria este deja stabilă pe următorii patru ani, şi sunt premise pentru a se realiza un dialog. Dar, după părerea mea, deciziile care se iau (n.r. - în România) au conotaţii electorale pentru alegerile prezidenţiale", a adăugat deputatul Szabo.

De asemenea, liderul UDMR a mai afirmat că înfiinţarea a două noi consulate ungare ar fi benefică. "Din punctul nostru de vedere, un consulat la Oradea ar fi ok ca să nu porţi oamenii pe drumuri, pentru că până la Cluj (n.r. - de la Oradea) sunt 150 de kilometri. (...) Cred că ar fi fost pozitiv, măcar din punct de vedere economic, pentru ar mai fi fost angajaţi aici zece oameni, iar cei cu probleme nu se mai deplasau în alte localităţi", a arătat preşedintele executiv al UDMR Bihor.

Szabo Odon a spus şi că în ceea ce priveşte numărul consulatelor României din Ungaria şi cel al consulatelor Ungariei din România există o "disproporţionalitate", chiar dacă în cifre este vorba şi de o parte şi de alta de acelaşi număr - trei. "Desigur, există o disproporţionalitate, atâta timp cât în România există 3,2 milioane de persoane de etnie maghiară, iar în Ungaria este o pondere mai puţin semnificativă a populaţiei româneşti. Există trei reprezentanţi ai statului român în Ungaria şi trei ai statului maghiar în România. Dar este o decizie suverană a fiecărui stat", a spus deputatul UDMR.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Diversiuni ordinare
Ungaria nu a vrut consulate, Ungaria a vrut scandal si a forțat refuzul prin modul in care a cerut cele doua consulate. Oare când se vor întreba ungurii din Romania: Ungaria chiar acționează in interesul lor? In al doilea rand de unde a scos Szabo Odon cifra asta de 3.2 mil? Ar însemna ca in Transilvania sunteți vre-o 45%, hai sictir.
Postat 05 Iulie 2014, 08:37 de emil
o minciuna sfruntata
3,2 milioane de unguri sunt in total in afara granitelor Ungariei ,in Romania daca sunt putin peste 1 milion.De ce le place vecinilor si prietenilor nostri sa exagereze ?
Postat 05 Iulie 2014, 07:37 de U din O
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON