URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
15 Iunie 2017, 15:54

Surpriză: Octavian Bara a trecut de la ALDE la Pro România şi cere demisia lui Dragnea şi Tăriceanu, „devoratorii de alianţe”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Disputa de la nivel înalt dintre Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE şi Senatului, pe de o parte, şi premierul României, Sorin Grindeanu, pe de alta, le dă prilejul şi politicienilor bihoreni să se exprime, iar alegătorilor să afle noutăţi despre ei.

Una dintre acestea e că fostul secretar general al ALDE Bihor, Octavian Bara, proprietarul Auto Bara & Co, a trecut la Pro România, formaţiunea recent înfiinţată de fostul copreşedinte ALDE şi fostul vicepremier Daniel Constantin, exclus din acest partid de către Tăriceanu. Prima ieşire publică a lui Bara în noua calitate este un scurt comentariu cu privire la conflictul dintre Dragnea-Tăriceanu şi Grindeanu, precum şi solicitarea ca şefii PSD şi ALDE, consideraţi „devoratori de parteneri de alianţe”, să demisioneze de la conducerea Parlamentului.

„Eu te-am făcut, eu te omor”

Printr-un comunicat remis joi presei locale, Octavian Bara afirmă că Dragnea şi Tăriceanu aplică principiul „eu te-am făcut, eu te omor” în dărâmarea Guvernului Grindeanu, iar prin acest gest „aruncă ţara în haos” doar pentru că „primul ministru pe care tot ei l-au creditat în 4 ianuarie nu mai răspunde comenzilor atunci când este solicitat”.

De altfel, preşedintele Pro România Bihor aminteşte inclusiv descrierea făcută de Dragnea lui Grindeanu acum şase luni:  „Am ales să nu aruncăm ţara într-o criză politică. Am propus colegilor mei, după ce m-am consultat cu domnul Tăriceanu şi susţine această propunere, ca propunerea noastră să fie domnul Sorin Grindeanu. Nu e agent Hamas, poate se descoperă că este KGB, că a omorât pe cineva... Sper că această propunere să fie luată în serios”.

Bara comentează demersul celor doi de înlăturare a aceluiaşi Grindeanu spunând că pentru Dragnea şi Tăriceanu „toţi oamenii care nu sunt de acord cu ei sunt împotriva lor, deci ai Sistemului. O fi paranoia sau doar se aude în depărtare un zornăit de cătuşe?”.

Pro România, pro Grindeanu

Amintind că atât Dragnea, cât şi Tăriceanu sunt „obişnuiţi să-şi devoreze partenerii de alianţe”, începând chiar cu fostul vicepremier Daniel Constantin, Octavian Bara aminteşte că acesta, în calitate de preşedinte al partidului Pro România, şi-a anunţat sprijinul pentru Grindeanu: “Voi susţine în continuare un guvern condus de Sorin Grindeanu, din simplul motiv că este un om onest care iubeşte România mai mult decât propria funcţie sau beneficiu”.

În încheierea comunicatului, Bara spune că aceasta este „prima dată când reacţionăm”, deoarece „pornirile autocrate şi nedemocratice” ale tandemului Dragnea - Tăriceanu „aruncă România în criză politică cu implicaţii majore pentru mediul economic”, cursul euro ajungând, de altfel, la un maxim istoric după şedinţa Comitetului Executiv al PSD şi demisiile miniştrilor.

Din acest motiv, Pro România Bihor le cere celor doi şi demisia, iar alegătorilor ca pe viitor să nu voteze camarila lui Dragnea şi Tăriceanu din cele două Comitete Executive ale PSD şi ALDE, deoarece au dovedit că nu au „coloană vertebrală”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
...ce exprimare:
...............pe mai departe!
Postat 16 Iunie 2017, 09:46 de ADINA
Felicitari
Felicitari D-lui Bara, se pare ca romanii patrioti si cu capul pe umeri strang randurile impotriva mizeriilor din guvern. Mult success pe mai departe.
Postat 16 Iunie 2017, 08:49 de Iosca
Pro!
Pentru definirea unor cuvinte ca jeg, în dicţionare au fost ataşate şi poze!
Postat 15 Iunie 2017, 16:37 de eutanasiu
incepe spectacolul
Spectacolul abia incepe.Olguta tot mareste salariile,gargara continua,marim salariile la toti,procentul sa vedem ce sms imi da Dragnea....
Postat 15 Iunie 2017, 16:04 de suporter_oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6059 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON