După ce a creat vâlvă spunând că muzicienii de la Filarmonica de Stat ar trebui să cânte mai mult în spaţiul public, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea, afirmă că toate instituţiile de cultură ar trebui să-şi "eficientizeze" activitatea şi să fie "mai prezente" în viaţa comunităţii prin activităţile lor.
Alături de directorul interimar al Şcolii de Arte Francisc Hubic, Liviu Buţiu, vicepreşedintele CJ Bihor a organizat, vineri, o conferinţă de presă pentru a anunţa încă o dată trei concerte ale şcolii de arte care se vor ţine între 13 şi 15 iunie în Piaţa Unirii. "Mă bucur că se organizează astfel de evenimente în aer liber, cu invitaţi de talie naţională, pentru orădeni", a spus Bodea.
Responsabil de Direcţia Economică a CJ Bihor, Bodea a spus că va supraveghea activitatea instituţiilor artistice şi de cultură subordonate de la care îşi doreşte "eficientizare". "Nu sunt mulţumit de activitatea pe care au avut-o în ultimii 8-12 ani şi cred că actuala conducere ne vom ocupa de aceste instituţii să le putem eficientiza, atât din punct de vedere al părţii economice şi totodată să mărim gradul actului artistic, cultural", a spus, stângaci, Traian Bodea.
Întrebat ce anume le reproşează, în grup, instituţiilor finanţate de CJ Bihor, Bodea a spus că "în calitate de orădean" nu le-a văzut pe acestea prezente "în spaţiul public pentru a-şi face treaba pentru orădeni şi bihoreni". "A existat un buget deloc mic aprobat pentru fiecare an. Din păcate, evenimentele la nivel de municipiu au cam lipsit", a spus acesta.
Vicepreşedintele CJ Bihor a spus că autoritatea judeţeană va emite "pretenţii" de aici înainte. "Vom ţine legătura cu directorii, de a le pretinde mai mult. Totodată, ei trebuie să facă o economie în buget, să aibă grijă la achiziţiile publice, trebuie văzut în schema de personal dacă au activitate fiecare din ei…", a afirmat Bodea.
Citeşte şi: Trei seri cu concerte în Piaţa Unirii. Între invitaţi, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Bere Gratis
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.