URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
11 Decembrie 2018, 13:33

Ştrandul Ioşia va fi închis timp de o lună

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ştrandul Ioşia din Oradea se închide începând de luni, 17 decembrie 2018, pentru o perioadă de o lună, urmând să se redeschidă marţi, 15 ianuarie 2019. În această perioadă, vor fi executate lucrări de întreţinere, curăţenie, reparaţii şi zugrăveli.

De menţionat că, odată cu redeschiderea în luna ianuarie, se modifică preţurile biletelor de intrare, conform unei hotărâri a Consiliului Local Oradea, din 28 noiembrie 2018. Astfel, un bilet pentru adulţi va costa 18 lei, unul pentru copii peste 3 ani până la 18 ani, pensionari şi persoane cu dizabilităţi va fi 9 lei, iar copiii sub trei ani vor intra gratuit. Abonamentul pentru adulţi va costa 210 lei, iar cel pentru copii peste 3 ani până la 18 ani, pensionari şi persoane cu dizabilităţi va avea un preţ de 100 de lei.

Ştrandul Ioşia este deschis în toată perioada anului, cu excepţia celor trei săptămâni necesare pentru curăţenie şi alte lucrări de reparaţii sau întreţinere.

În perioada de iarnă, funcţionează doar bazinul cu numărul 5, care comunică printr-un tunel cu clădirea administrativă.

Persoanele care frecventează Ştrandul Ioşia, mai ales pe timp de iarnă, sunt "clienţi fideli", care vin aici la socializare sau, cei mai mulţi, la tratamente pentru diferite boli şi afecţiuni.

Din octombrie şi până în aprilie, Ştrandul Ioşia este deschis de marţi până duminică, între orele 8-17 (ora 16, la casierie), iar din luna mai până în septembrie, funcţionează zilnic, cu excepţia zilei de luni, între orele 8-20 (ora 19, la casierie).

Loredana Buz
Consilier Relaţii Publice ADP Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3517 RON
  • 1 EUR = 4.8426 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON