Administraţia Domeniului Public a anunţat că Ştrandul Ioşia va fi deschis şi pe 15 august, de Sfânta Maria. Orădenii care vor dori să se scalde vor putea să o facă între orele 9 şi 21, casieria închizându-se la ora 20. În mod normal, în zilele de luni ştrandul este închis pentru curăţenie.
Ştrandul Ioşia este singurul ştrand public din Oradea în contextul în care aquapark-ul ridicat cu ajutorul fondurilor europene nu a fost inaugurat încă.
Preţul unui bilet de intrare este de 12 lei, respectiv 6 lei în cazul categoriilor care beneficiază de reducere, adică copii, elevi, studenţi la cursurile de zi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi.
Citeşte şi:




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.