Statul în genunchi

În timp ce televiziunile o descopereau brusc pe Simona Halep şi politicienii se făleau cu reuşitele ei (repetând sloganul cu "mândria de a fi român", deşi sângele constănţencei e amestecat, iar sistemul nu are niciun aport la palmaresul sportivei), şcoala românească primeşte, fără să deranjeze pe nimeni, încă o lovitură de şiş: protocolul (iniţial secret, dar în final dezvăluit la insistenţele unei asociaţii civice) dintre Ministerul Educaţiei, Patriarhia Ortodoxă şi Secretariatul de Stat pentru Culte.

Potrivit înţelegerii ce stabileşte, cum ar fi zis activiştii de altădată, rolul şi locul religiei în şcolile din România, unităţile de învăţământ trebuie să respecte convingerile religioase ale tuturor elevilor. Dar, din 18 culte recunoscute oficial, unuia singur, Bisericii Ortodoxe, Statul i-a cedat dreptul de a conduce orele de religie. Concret, după ce plăteşte din banii săi (de fapt ai tuturor contribuabililor, inclusiv musulmani şi liber cugetători) formarea unui număr uriaş de popi şi de profesori de religie, Statul a dat Bisericii dreptul de veto asupra angajării şi menţinerii în post a dascălilor (obligându-i să-şi procure "binecuvântarea chiriarhului locului"), şi asupra stabilirii programelor de "studiu", şi a conţinutului manualelor. Statul acceptă, deci, ca un angajat al său şi el însuşi să fie la cheremul Bisericii, ceea ce numai în Evul Mediu se mai întâmpla: să stea în genunchi în faţa Bisericii. Consecinţele nu sunt greu de ghicit, între primele fiind aceea că viitorii "profesori de religie" vor cotiza şi la inspectorii şcolari, şi la episcopi.

Nemaimulţumindu-se cu bănuţul smuls săracului pentru burdihanul celui mai ignorant paroh de ţară şi cu haraciul guvernamental pentru Catedrala Mântuirii Neamului (un fel de Casa Poporului Popesc), BOR a ajuns să buzunărească şi sufletul şi viitorul neamului. Perverteşte îndemnul cristic "lăsaţi copiii să vină la mine" în "aduceţi copiii la mine", pentru a-şi justifica şi perpetua existenţă ca organizaţie. Nu mai fac două parale credinţa, lumina, libertatea, contează doar profitul.

Că orele de religie nu sunt, încă de la început, de când au fost incluse în programele şcolare, ceea ce ar fi trebuit să fie - o introducere pe înţelesul tuturor în istoria religiilor, pentru ca tinerii să cunoască diferitele reprezentări ale divinităţii în istorie şi legendele lumii, creştine şi necreştine - nici nu mai are sens să vorbim. Au devenit cursuri de îndoctrinare, de îndobitocire, în care copilul e dresat că dacă nu execută ritualurile dictate de dom' părinte "l-a bate Dumniezo".

De ce bate palma, totuşi, Statul cu Biserica? Simplu: popii, ca politicienii, nu vor de la popor decât un singur lucru - să creadă şi să nu cerceteze! Şi, bineînţeles, să cotizeze!