Statui şi rupţi în fund

A poftit odinioară un poet maghiar să dea peste gât un deţ de absint, chiar şi "pe caiet", într-o crâşmă transilvană? A declamat cândva, într-o piaţetă oarecare, vreun patriot maghiar local un spici mai exaltat? Peste tot pe unde s-a întâmplat o cât de măruntă istorioară maghiară, liderii UDMR au ştiut să pretindă plantarea unei statui sau măcar punerea unei plăci comemorative. Aşa, să marcheze teritoriul!

Cel mai recent exemplu, amintesc, e al grupului Holnaposok de lângă Irish Pub, pentru care fosta deputată de Bihor Peto Csilla a smuls în plină criză aproape 100.000 euro din fondul de rezervă al Guvernului Boc, speriat să nu fie trântit de UDMR la moţiunile de cenzură. În viziunea unora, asta nu e decât legitima revendicare a dreptului la identitate culturală şi naţională a unei minorităţi ce trebuie ocrotită. N-am nimic împotrivă, să fie sănătoşi!

Vor însă românii din Oradea să aibă statui frumoase şi nobile, care să le reflecte istoria şi cultura reale? Ei, se schimbă calimera! Atunci apar deştepţi care diagnostichează "o nouă nebunie instalată în Oradea", deplângând că ţara arde şi baba se piaptănă, întrebându-se plini de morgă dacă se caută cu orice preţ aruncarea în aer a relaţiilor interetnice din Oradea. Analişti acribi, apărătorii păcii municipale au descoperit până şi mobilul pervers al "obsesiei" primarului pentru statui: de fapt, prin ele încearcă să escamoteze un adevăr înfiorător, şi anume că "n-a făcut nimic" pentru oraş! Nu industrie, nu străzi, parcări, poduri, parcuri şi alte cele! Şi de-aia îşi face tichie de mărgăritar, să nu-l vadă orădenii că nu e doar chel, ci şi gol!

Nu stau să amintesc necitiţilor că marile opere aflate acum nu doar în muzeele, ci şi în pieţele publice din oraşele Europei, au fost realizate în epoci în care destui "europeni" mureau de holeră şi de foame. Subliniez doar că a pretinde să nu pui o statuie într-un oraş pe motiv că există orăşeni care n-au nici bani de o cinzeacă e o prostie cât casa. Iar a susţine că în Oradea "nu ne trebuie" statui româneşti fiindcă minoritatea maghiară s-ar simţi jignită e, şi mai grav, o barbarie.

Constat că, deşi nici nu au văzut proiectul repunerii Regelui Ferdinand în centrul Oradiei, deja au şi sărit cu opoziţia PPMT-iştii lui Tokes şi PRM-ul foştilor ofiţeri. Neîndrăznind să spună că încă îl mai visează în buricul târgului, în Szent Laszlo Ter, pe Regele Ladislau, PPMT-iştii ţipă că singura soluţie "cuminte" ar fi în Piaţa Unirii o fântână banală, în timp ce peremiştii nu l-ar vrea mutat pe Mihai Viteazul fiindcă ei l-au făcut, din banii lor, aşa că nu contează nici ce legătură a avut voievodul cu Oradea, nici dacă statuia are o valoare estetică.

Ca de multe ori, în Oradea primii care pun paie pentru focul încă neizbucnit se arată a fi "liderii de opinie". Halal!