URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Ianuarie 2017, 14:18

Spectacole de teatru-dans la Szigligeti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti îi cheamă pe orădeni între 28 ianuarie şi 3 februarie să asiste la mai multe spectacole de teatru-mişcare, să participe la workshop-uri de dans şi ore de dramă pentru tineri şi adulţi.

Seria de evenimente va fi deschisă de spectacolul de teatru-mişcare al M Studio Sf. Gheorghe, intitulat "Cel Bun, cel Rău şi Mama m**ii". "Spectacolul prezentat în premieră în decembrie 2016, regizat de Ferenc Fehér, este povestea membrilor unei comunităţi mici, care supravieţuiesc prin a se distra reciproc. Petrecerile, dar şi duelele au un rol imens. Viaţa din El Perdido este însă dată peste cap de un eveniment neaşteptat...", au anunţat organizatorii.

Reprezentanţii Teatrului Szigligeti au mai arătat că, între 1 şi 3 februarie, Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti, în colaborare cu Teatrul Naţional de Dans, Atelierul Cultural Káva şi Teatrul de Dans Europa Centrală organizează programe de formare profesională pentru cei interesaţi de dans şi mişcare.

"Miercuri, 1 februarie, va avea loc spectacolul de educaţie de dans/teatru pentru elevi intitulat "Hoarda 2", care reformulează coregrafia lui Attila Kun, analizând relaţia individului cu comunitatea. Spectacolul pentru tineret, câştigătorul mai multor premii, va avea loc de la ora 17, în sala mare a teatrului", se precizează în comunicatul Teatrului Szigligeti.

Pe 2 februarie, de la 10.30, în sala mare a teatrului, va avea loc spectacolul "Bazat pe o poveste reală", dedicat elevilor din clasele VI-VIII. "Producţia vorbeşte despre o familie în curs de destrămare (o mamă care îşi creşte copii singură, un băiat adolescent care îşi caută identitatea, o adolescentă sceptică şi un tată absent). Împreună cu spectatorii cu vârste între 12-14 ani, vom încerca să aflăm cum poate cineva să-şi păstreze umanitatea (şi copilăria) într-o familie care stă să se destrame", au transmis organizatorii.

În 2 februarie, între orele 16-18, aşteptăm dascălii, dansatorii, actorii şi elevii la o oră extraordinară de mişcare, în organizarea Teatrului de Dans Europa Centrală, iar în 3 februarie, între orele 10-12, Atelierul Cultural Káva organizează o oră complexă de dramă pentru adulţi, în Studioul Szigligeti.

Participarea este gratuită, dar, pentru că numărul locurilor este limitat, cei interesaţi se pot înscrie din timp trimiţând un mesaj pe adresa [email protected], cu datele personale (nume, vârstă, ocupaţie, număr de telefon, domiciliu).

În 3 februarie, de la ora 19, una dintre cele mai importante trupe de dans din Ungaria, Teatrul de Dans Europa Centrală revine la Oradea. De această dată, vor prezenta "Ritualul primăverii" de Stravinski, respectiv "Prinţesa din Colofon" de Bartók, în sala mare a teatrului, în cadrul unei seri Bartók-Stravinski.

Compania lui Klári Pataky din Budapesta va fi invitatul Studioului Szigligeti pe 28 februarie, de la ora 19, cu spectacolul "Natură moartă". Bilete pentru spectacol se găsesc la agenţia de bilete a teatrului sau online, pe www.biletmaster.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON