URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Perioada asta de mare încercare psihică scoate din oameni nu atât lucrurile bune, cât, mai ales, pe cele rele, în fruntea lor aflându-se perechea cea mai groaznică din bagajul uman - răutatea şi prostia. Autopropulsate de propriile lipsuri, acestea colindă mână în mână în spaţiul public, înjurând şi blestemând tot ceea ce nu este după chipul şi asemănarea lor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
06 Februarie 2019, 08:08

Spărgătorii din "Beverly Hills": O gaşcă de hoţi opriţi cu focuri de armă de poliţişti a golit de bani şi bijuterii vilele a şapte VIP-uri din Oradea

Spărgătorii din 'Beverly Hills': O gaşcă de hoţi opriţi cu focuri de armă de poliţişti a golit de bani şi bijuterii vilele a şapte VIP-uri din Oradea CÂINE DE... DECOR. În curtea vilei lui Iosif Pazurik, hoţii au fost întâmpinaţi de câinele de pază, pe care l-au lovit cu un par, punându-l pe fugă. În casă au intrat doi dintre ei, forţând uşa cu o şurubelniţă, un al treilea rămânând în curte, să ţină de şase, iar al patrulea aşteptându-i în maşină, să-i "evacueze" în caz de pericol
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Bihor a confirmat, joia trecută, mandatele de arestare preventivă emise pe numele a trei spărgători de locuinţe şi firme prinşi cu o săptămână mai devreme, după ce au încercat să jefuiască punctul de lucru Fan Courier din Aleşd.

BIHOREANUL a aflat că hoţii, capturaţi cu focuri de armă după ce luaseră un poliţist pe capotă, erau filaţi, sub bănuiala că au comis cel puţin 7 spargeri de vile în zonele selecte ale Oradiei. Semn că nici acestea nu mai sunt sigure...

Flagrant în sensul giratoriu

Cei trei hoţi - Lucian Câmpean, Mircea Sabău şi Constantin Jiga - primul domiciliat în Gepiu, ceilalţi în Sânnicolau Român, au fost reţinuţi puţin după miezul nopţii de 23 spre 24 ianuarie.

Se întorceau din Aleşd, unde au vrut să jefuiască punctul de lucru al firmei Fan Courier, dar au renunţat. După ce au tăiat gardul şi au modificat poziţia a două camere de supraveghere din curtea proprietăţii, l-au observat pe paznic moţăind într-o gheretă, aşa că au hotărât că era mai bine să plece decât să rişte să-l trezească şi să fie prinşi.

Au ajuns doar până în sensul giratoriu din centrul comunei Oşorhei, unde îi aşteptau poliţiştii. Somaţi să oprească maşina, au încercat să-şi continue drumul, luând pe capotă un poliţist, ceea ce i-a forţat pe ceilalţi să tragă două focuri de armă înspre roţi. "În urma folosirii armamentului nu au rezultat victime", transmitea, pe 26 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, anunţând că cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Măsura nu a fost dispusă, însă, pentru tentativa de furt din Aleşd, ci pentru bănuiala că anul trecut, în perioada septembrie - decembrie, împreună cu un alt tânăr din Sânnicolau Român, pe nume Dorin Sim, cei trei ar fi dat 7 spargeri de locuinţe în Oradea, toate în zone rezidenţiale, furând bani şi bijuterii de 248.000 lei.

Spargeri în serie

Victimele, a aflat BIHOREANUL, fuseseră alese pe sprânceană. În noaptea de 8 spre 9 septembrie, de pildă, a fost spartă casa unui expert contabil din Oncea, Stela F., "uşurată" de 1.000 euro şi 700 lei. În aceeaşi noapte a fost "călcată" şi vila din Nufărul a patronului companiei Dunca Group, Gabriel Dunca. Proprietarii plecaseră la o nuntă, dar s-au întors repede, motiv pentru care hoţii s-au grăbit să plece fără să apuce să ia ceva. La fel s-a întâmplat o lună mai târziu, în seara de 27 octombrie, când au vrut să pătrundă într-o vilă din strada Izvorului, aparţinând omului de afaceri Dănuţ Mureşan.

La patronul grupului Nutrientul, hoţii au avut noroc. Iosif Pazuric nu era acasă, aşa că au avut timp să scotocească liniştiţi, până au găsit 3.700 lei şi bijuterii din aur în valoare de aproximativ 7.000 lei.

În noaptea de 3 spre 4 noiembrie a urmat vila din cartierul Podgoria în care locuieşte Laura T., golită de 5.050 euro şi bijuterii din aur cu pietre preţioase în valoare de 35.000 euro. Apoi, pe 9 noiembrie, a fost spartă vila din strada Făcliei a petrolistului Marcso Janos, de unde hoţii au plecat cu 8.000 lei, 3.800 euro şi mai multe bijuterii din aur, prejudiciul total fiind aproximat la 37.000 lei.

Ultima lovitură a fost dată pe 23 decembrie în Sânmartin, în casa contabilei Maria I., unde spărgătorii nu au găsit nimic, singura pagubă fiind contravaloarea sistemului de alarmă distrus şi a unui geam spart - circa 3.000 lei.

Surprinşi de camere

Potrivit deciziei de arestare luate de Judecătoria Oradea pe numele lui Lucian Câmpean, Mircea Sabău şi Constantin Jiga, dovedirea hoţilor a fost dificilă. Documentul arată că spărgătorii îşi supravegheau atent victimele, culegeau informaţii despre obiceiurile lor şi apoi acţionau cu grijă, purtând cagule şi mănuşi, schimbând de cele mai multe ori poziţia camerelor de supraveghere ori distrugându-le de-a dreptul cu un levier, pentru a nu putea fi identificaţi.

Aşa s-a întâmplat în seara de 9 noiembrie, la spargerea casei lui Marcso Janos, când camerele de supraveghere ale oraşului montate pe strada Făcliei au surprins cum "în zona intersecţiei cu drumul privat, opreşte un autoturism din care coboară cel puţin trei persoane şi se îndreaptă spre locuinţa părţii vătămate. De asemenea, pe imagini se observă că două persoane se îndreaptă spre camera de supraveghere a acesteia, pe care unul o întoarce pentru a nu mai surprinde curtea".

Turnaţi de tovarăş

Din puţinele înregistrări culese de poliţişti s-a stabilit, totuşi, că autorii spargerilor au folosit două maşini: un VW Passat verde, cu număr străin, aparţinând lui Jiga, şi un Renault Megane, înmatriculat în România, deţinut de Sabău.

Urmărindu-i pe aceştia, poliţiştii au ajuns să-i includă în cercul de suspecţi pe Câmpean, dar şi pe Dorin Sim. Verificându-le listingurile telefonice, au aflat că discutau des şi că la orele jafurilor se aflau în preajma locuinţelor prădate. Pe 3 noiembrie, de pildă, la ora 18.40, la coordonatele geografice de la locuinţa Laurei T. era localizat telefonul lui Jiga, iar la ora 21.05 au fost evidenţiate şi telefoanele lui Câmpean şi Sim. Pe 9 noiembrie, telefonul acestuia din urmă a fost localizat la locuinţa lui Marcso, unde a avut o sesiune de convorbiri de 68 de secunde cu telefonul utilizat de Jiga.

Un ajutor substanţial a venit din partea lui Dorin Sim, singurul dintre făptaşi cercetat în libertate, sub control judiciar. Potrivit surselor BIHOREANULUI, la audieri acesta a acceptat să coopereze cu anchetatorii, povestind cu lux de amănunte cum s-au derulat spargerile, conducându-i pe poliţişti pe teren şi oferind informaţii despre tovarăşii săi. Aşa s-a stabilit, de pildă, că Jiga participa la furturi ca şofer, Sim stătea "de şase" pentru a supraveghea zona de acţiune, iar Câmpean şi Sabău pătrundeau în case, în căutarea "prăzii".

Pagubă mare, nimic recuperat

Săltaţi în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, Câmpean, Sabău şi Jiga au fost reţinuţi 24 de ore pentru tentativa de furt de la punctul de lucru Fan Courier, pentru ca, o zi mai târziu, să fie preluaţi de un procuror al Parchetului Oradea, pentru furturile comise în municipiu. Cei trei s-au folosit de dreptul la tăcere, fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

"Vom cere înlocuirea măsurii, întrucât nu se poate face o legătură directă cu clientul meu.  Dacă ar fi furat bani şi bijuterii, de ce şi-ar amaneta periodic ceasul? N-ar fi exclus ca autorii spargerilor să fie, de fapt, în libertate", a pretins avocata lui Câmpean, Simona Paşcu.

La fel susţine şi avocatul Bogdan Meşter, apărătorul lui Jiga, care acuză poliţiştii că i-au agresat clientul. "I-au ţinut culcaţi pe zăpadă cu orele, i-au lovit cu picioarele... Vom depune o plângere pentru purtare abuzivă", a declarat avocatul.

Ancheta este încă departe de a se fi terminat şi, pe lângă dovedirea hoţilor, poliţiştii trebuie să găsească şi bunurile furate. O problemă spinoasă căci, după cum a aflat BIHOREANUL, deşi au verificat mai toate casele de amanet din Oradea şi au scotocit locuinţele suspecţilor, până acum poliţiştii nu au găsit nici măcar un inel din sumedenia de bijuterii dispărute...


PĂSULĂ ŞI PORCUL
Condamnat şi pentru şpagă

Lucian Câmpean, poreclit "Păsulă"Lucian Câmpean şi Mircea Sabău sunt spărgători recidivişti, primul aflându-se sub control judiciar după ce în noiembrie fusese prins că, împreună cu doi sălăjeni, a furat din sediul unei firme din Salonta un seif cu 40.000 lei, bonuri de masă, cartele telefonice şi file CEC.

Poreclit "Păsulă", Lucian Câmpean (foto) a devenit celebru în septembrie 2014, când l-a şpăguit cu un porc pe poliţistul care îl prinsese circulând fără permis cu o motocicletă, cei doi fiind de altfel condamnaţi definitiv.

Poliţistul Ionuţ Sala a încasat 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi favorizarea făptuitorului, iar Câmpean, acuzat de dare de mită şi infracţiuni rutiere, a fost condamnat la 2 ani, 6 luni şi 916 zile închisoare, ultima parte a pedepsei fiind un rest dintr-o condamnare anterioară, pe care o executase doar parţial.

Bărbatul a fost eliberat condiţionat în martie 2018, dar n-a rezistat dincoace de gratii nici măcar un an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Clementa !?
Am mai facut si totusi continua !?Sunt legile prea blande sau cine trebuie sa le aplice sunt prea slabi.
Postat 06 Februarie 2019, 18:39 de PETREI
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0922 RON
  • 1 EUR = 4.8738 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON