URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iulie 2016, 14:55

Sindicatul pentru Viaţă Ambulanţa Bihor: Protestul sindicatului condus de ambulanţierul Gheorghe Chiş are "motivații personale, mărunte și meschine"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Protestul anunţat pentru ziua de luni de Gheorghe Chiş, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, şi respectiv al Organizaţiei Sindicale Ambulanţa Bihor (OSAB) sub pretextul unei nemulţumiri legate de "atitudinea conducerii care îşi hărţuieşte angajaţii şi foştii salariaţi cu procese" e contestat de membrii Sindicatului pentru Viaţă Ambulanţa, organizaţie concurentă înfiinţată tot în cadrul SAJ Bihor, de către angajaţii nemulţumiţi de activitatea lui Gheorghe Chiş.

Printr-un comunicat transmis, joi, sub semnătura liderului Crina Ungur (foto) membrii Sindicatului pentru Viaţă se dezic de manifestarea care, în opinia lor, "ar putea aduce grave perturbări în activitatea medicilor, asistenţilor şi ambulanţierilor", deoarece manifestanţii ar putea bloca accesul autospecialelor spre solicitări.

În opinia lui Ungur, protestul nu ar viza interesele angajaţilor, aşa cum se pretinde, deoarece aceştia "îşi rezolve litigiile de muncă prin demersuri legale şi normale făcute în Justiţie", ci are "motivaţii personale, mărunte şi meschine". "Protestul reprezintă o răzbunare ale unor personaje care urmăresc decredibilizarea şi demiterea actualei conduceri a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor doar pentru că şi-a permis să îi defere Justiţiei pe cei care au încălcat legea şi au prejudiciat Serviciul", se arată în informare.

Ca urmare, mai arată Ungur, "membrii Sindicatului pentru Viaţă Ambulanţa Bihor dezavuează şi se dezic de o astfel de acţiune pe care o consideră o ofensă la adresa salariaţilor oneşti ai SAJ Bihor ai căror menire este să salveze vieţi şi nu de a fi părtaşi la uneltiri egoiste şi murdare", cu trimitere la cele trei plângeri penale depuse de conducerea unităţii pe numele ambulanţierului Gheorghe Chiş, a directoarei medicale, Daniela Petrişor, fost manager general, şi a fostului director economic, Remus Cacuci, pentru un prejudiciu total de 800.000 lei în dauna unităţii. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, Gheorghe Chiş, a anunţat marţi că sindicaliştii din Bihor vor protesta, lunea viitoare, la sediul Serviciului judeţean Bihor al Ambulanţei, ca reacţie la decizia conducerii SAJ Bihor de a solicita instanţelor judecătoreşti să recupereze unele sporuri acordate angajaţilor şi care, conform Curţii de Conturi, au fost plătite nelegal.

Totodată, Chiş a reproşat conducerii SAJ Bihor şi că a permis şi susţinut înfiinţarea Sindicatului pentru Viaţă Ambulanţa", care în opinia lui, are ca scop destabilizarea organizaţiei pe care o conduce. 

În prezent, sindicatul condus de Chiş mai numără doar 301 membri şi tot scade în vreme ce, înfiinţată de nici 2 luni, Sindicatul Pentru Viaţă Ambulanţa, a strâns deja 64 de membri.

Citiţi pe aceeaşi temă articolul Jaf la Ambulanţă: Foştii şefi ai Ambulanţei Bihor, trimişi la Parchet pentru "găuri" de 0,8 milioane lei

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Asa este cand...
Asa este cand se infinteaza un sindicat care ii linge in cur pe sefi.
Postat 14 Iulie 2016, 15:49 de Salontanu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON