URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 08 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
04 Martie 2016, 11:20

Sindicat de jucărie: Din cauza nevestei, Gheorghe Ionescu a cerut şi obţinut ieşirea universitarilor orădeni din Alma Mater

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mare supărare pe liderul sindicatului de la Sorbonica, Gheorghe Ionescu! Joia trecută, acesta şi-a convocat colegii la o şedinţă pentru a le cere să voteze ieşirea Corpului Profesional Universitar din Federaţia sindicală Alma Mater, în care sunt reuniţi angajaţii din învăţământul superior, şi intrarea în Confederaţia Cartel Alfa, ce adună sindicalişti din diverse domenii, de la industria minieră până la agricultură.

Bihorel a auzit că Ionescu s-a supărat pe liderii Alma Mater fiindcă nu i-au luat apărarea lui şi nevestei, Daniela Ionescu, în ceea ce consideră un "linşaj", adică împiedicarea consoartei în promovarea de la gradul didactic de conferenţiar la cel de profesor.

Citeşte continuarea, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cum ii turcu-i si pistolul
Acolo e locul sorboneilor sindicalisti daca se lasa condusi de acest neica mineni: langa vacari, strungari si mineri. Probabil au aceleasi aspiratii: micul, berea si acelasi background intelectual: antenele.
Postat 04 Martie 2016, 19:24 de radu
taratze la sindicat
Vorovit-am - vorovitu' cu "Don Hadar" ca sa-mi spuie ce-si-cum sta treaba cu Titi si cu Sindicatu'lui de buzunar. Zice el: "...Io nu stiam cum sa scap odata de Coldushu' asta de Titi, ca numa' Circ face si cotizatii Ioc!. "Don Hossu" de la Alfa avea o datorie mai veche la mine si l-o luat in contul ei la Cartel, spele-se pe cap cu el si cu Plagiatoarea lui cu tot, ca Zilele lor universitare sunt la fel de numarate ca Ouale lui Bombonel de la Cornu". Amu' mai circula o vorba prin Sorbonica: cum ca fug toti de Titi, ca le cere bani imprumut ca i-o vinit Nota de Plata la Scadenta si nu stie de unde sa scoata "Taietzeii" lipsa, care nu-s putini... Si se lasa cu popriri si executori si cu tot tacamu'. "Ciorovaiala" sudista, ce mai incolo si incoace! Vorba noastra ardeleneasca: "Sa nu te bagi in taratze, ca te mananca Titi!".
Postat 04 Martie 2016, 13:42 de pupinjuristu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON