Se vor afla față în față cele mai bune echipe bihorene din competițiile organizate de AJF, echipa gazdă, Crișul Sântandrei, și formația Tricolorul Alparea. De altfel, cele două echipe s-au clasat pe primele locuri în recent încheiata ediție a Ligii a IV-a.
Dacă în campionat s-a impus Tricolorul Alparea, de această dată, în „competiția KO" speră să triumfe formația din Sântandrei, care este gazdă în acest joc, fiindcă în ediția trecută a evoluat în eșalonul al V-lea.
„Este un meci important pentru noi. Sunt ambiții mari la mijloc și îmi doresc foarte mult să câștigăm acest trofeu", a declarat antrenorul gazdelor, Ciprian Dianu.
Meciul Crișul Sântandrei - Tricolorul Alparea va debuta miercuri de la ora 17. În caz de egalitate după timpul regulamentar de joc, vor urma două reprize de prelungiri, iar dacă egalitatea va persista, departajarea va fi dată de loviturile de la 11 metri.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.