Şeful Statului, puternic. Statul, slab

Istoria ultimilor trei ani este, din nefericire, o istorie a loviturilor de stat. Deşi majoritatea nu realizăm (din nepăsare, oboseală şi incultură politică), în această perioadă au avut loc numeroase lovituri de stat şi, culmea, toate administrate chiar de şeful Statului.

Din 2009, când Boc a devenit cel dintâi premier demis de Parlament prin vot de cenzură, preşedintele l-a ţinut în funcţie în dispreţul legii. Câteva luni, şeful Statului a tot tras de timp, cu petarde gen Lucian Croitoru (de la BNR) ori "Livache" Negoiţă (primarul sectorului 3 Bucureşti). La alegerile prezidenţiale, şi-a înnoit mandatul printr-un scrutin viciat cu un plebiscit anti-Parlament în cel mai pur stil bolşevic. Ce-a urmat, e mai proaspăt în memorie: şeful Statului l-a reevaluat pe "şeful mafiei personale a lui Năstase", Gabriel Oprea, şi i-a ordonat ca împreună cu Miki Şpagă, fostul secretar general al Guvernului Năstase, să inventeze un partid. Ulterior, UNPR, deşi nu participase la alegeri, a devenit ditai partid de guvernământ, perfect să secondeze PDL-ul!

Seria loviturilor de stat ce-au urmat e lungă: Preşedintele şi-a subordonat Guvernul, Guvernul şi-a subordonat Parlamentul, iar apoi şi administraţiile locale, încât Centrul a ajuns să fixeze nu doar numărul de angajaţi ai unei primării sau al unui consiliu judeţean (regulă valabilă doar pentru administraţiile conduse de Opoziţie, căci alde Falcă de Arad şi Flutur de Suceava au autonomie locală), ci şi pe ce au voie să cheltuie ele bugetele comunităţilor.

Altă lovitură memorabilă a suferit Statul la legea pensiilor, când Anastase a triplat din burtă voturile deputaţilor fără ca puterea judiciară să aplice legile Statului. Nu mai pomenesc de intenţia reorganizării administrativ-teritoriale peste noapte (tot o premieră istorică), nici de alte momente când a fost suficient ca şeful Statului să vrea ceva pentru ca toate celelalte instituţii să i se supună.

Dar, cu cât susţine mai mult Preşedintele că o modernizează, cu atât Republica slăbeşte, "modernizarea" constând doar în amputarea sistematică a funcţiilor Statului de a asigura un climat economic, social şi cultural viabil. Economia e ruinată cu taxe peste taxe (se zdruncină, iată, la închiderea unei singure companii), educaţia încadrată cu profesori rupţi în coate şi mediocri (cei buni fug de lefurile mizerabile), administraţia e ţinută cu funcţionari famelici (dar cărora li se cere eficienţă şi incoruptibilitate), din sănătate medicii sunt pur şi simplu alungaţi peste hotare, poliţia e decimată, fiscul la fel. Peste toate, la vârf, prosperă doar politrucii, pe cât de analfabeţi, pe atât de aroganţi.

Într-un fel mă repet, dar tot întreb: câtă lume ştie măcar numele şefului Statului German? Şi, totuşi, Germania e un Stat adevărat, chiar dacă unii cred că Herr Christian Wulff o fi un fotbalist!