URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
21 Octombrie 2012, 14:22

Şeful SIE: Deocamdată nu există o ameninţare privind iminenţa unui atentat împotriva României

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urma declaraţiilor liderului islamist Omar Bakri, care a declarat nu demult că ţări preucm Bulgaria sau România pot fi ţinte ale atentatelor teroriste, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat duminică, în emisiunea "După 20 de ani" de la ProTv, că nu există la ora actuală elemente privind iminenţa producerii unui atentat în România în perioada următoare. El a menţionat, totuşi, că declaraţiile lui Omar Bakri atrag atenţia asupra faptului că ţara noastră nu este imună acestui pericol.

"Într-un anumit fel, declaraţia lui Omar Bakri ne atrage atenţia asupra faptului că România nu este imună la acest pericol al unor acte teroriste. Tocmai de aceea, printre priorităţile care sunt acordate activităţii noastre la SIE, protecţia împotriva actelor teroriste este unul din cele mai importante elemente", a spus Meleşcanu, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.

El a precizat că SRI este "cap de coardă" în materie de combatere a terorismului, fiind vorba de activităţi care se desfăşoară cu precădere pe teritoriul României, menţionând totodată că, în tot ceea ce priveşte informaţiile externe, SIE colaborează cu SRI.

"Dar acest tip de declaraţii, deşi nu vin de la un om care este un militant direct implicat în organizare, ci este mai degrabă un ideolog al unei anumite forme de islamism, ne dovedeşte că nu suntem imuni la pericolul unor asemenea atentate teroriste", a menţionat directorul SIE. "Nu avem la ora actuală, cel puţin noi nu am transmis niciodată elemente care să spună că ar fi iminentă producerea unui asemenea atentat în România în perioada următoare", a mai spus Meleşcanu, care a subliniat că este una dintre "priorităţile maxime" ale Serviciului.

Referitor la atentatul de la Burgas, în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi cetăţeni israelieni, Meleşcanu a precizat că a avut în ultima săptămână două discuţii cu şefii serviciilor din Bulgaria, atentatul fiind una dintre temele principale de discuţii.

"La ora actuală nu există o concluzie definitivă sau un raport chiar al autorităţilor bulgare în legătură cu persoanele care au fost implicate, modalităţile care au condus la acest atentat. Au mai multe piste, sunt în desfăşurare, colaborăm şi noi, dar nu avem încă o o concluzie definitivă", a menţionat el.

Liderul islamist Omar Bakri a declarat, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar "24 ceasa" la începutul lunii octombrie, că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste.

"Din moment ce islamul a pătruns într-un teritoriu, acesta este considerat islamic. De aceea, musulmanii sunt datori să-l elibereze într-o zi. Spania, de exemplu, este teritoriu musulman. Europa de Răsărit - de asemenea. România, Albania, Macedonia, Serbia şi Kosovo, Bosnia... Însă din cauza trupelor sale în Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria este de asemenea o ţintă legitimă. Noi considerăm că pot fi săvârşite atentate în inima Bulgariei. Se poate şi în România, şi în alte state. Aceasta depinde de tactica şi strategia la faţa locului. Atentatul de la Burgas a fost împotriva unei ţinte israeliene. De aceea toţi care au murit acolo sunt fii de israelieni şi între ei există mulţi oameni importanţi. Ei au multă putere", a spus el.

(Sursa: Mediafax)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ambiguu
"Iminenta",neinsotita de vreo cifra este un termen ambiguu.Daca-i insotit de "deocamdata",negura-i totala.
Postat 21 Octombrie 2012, 18:22 de gyorgy tozser
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5594 RON
  • 1 EUR = 4.9479 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON