URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Mai 2011, 16:34

Şeful Poliţiei Rutiere Române îşi instruieşte subordonaţii să nu facă abuzuri şi să nu ia şpagă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Planul de amenzi nu există, la fel cum nu există nici controalele de rutină, poliţiştii din trafic fiind obligaţi să comunice clar motivul pentru care au oprit un şofer. De asemenea, în cazul în care li se solicită actele, şoferii nu trebuie să iasă din maşină şi să se deplaseze la cea a poliţiştilor.

Sunt doar câteva din regulile prezentate, miercuri, de comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Generale a Poliţiei Rutiere, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Poliţiei Bihor alături de comisarul şef Adrian Botezatu din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, de şefii Poliţiei Bihor rşi de comisarul şef Gabriel Cheregi, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor.

Lecţii de atitudine

"Vrem să reducem pe cât posibil contactul direct dintre poliţist şi cetăţeanul aflat în trafic, pentru a diminua corupţia. Astfel, şoferii au dreptul legal de a nu coborî din maşină, nici măcar la solicitarea agentului, decât în cazuri speciale. De obicei la maşina poliţiştilor încep discuţiile, parlamentările, chestiuni care nu au nimic în comun cu munca de poliţie. Trebuie să reducem şi abuzurile verbale ale unor colegi de-ai noştri", a declarat Lucian Diniţă.

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Române, instructajul a fost dispus de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi se realizează în fiecare judeţ în parte, în colaborare cu specialiştii Direcţiei Generale Anticorupţie. "Vor fi instruiţi toţi poliţiştii din Serviciul Poliţiei Rutiere, dar şi cu cei de la posturile de Poliţie comunale, despre modul de acţiune în trafic, atitudine, comportament, aplicarea corectă a legii şi contracararea actelor de corupţie. De data aceasta se va discuta la concret, cu toţi poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea pe linia Poliţiei Rutiere, începând cu agenţii şi terminând cu şefii care au atribuţii de comandă şi control", a explicat Diniţă.

Testaţi la integritate

Ulterior instructajelor, poliţiştii vor fi supuşi unor teste de integritate care vor fi realizate de ofiţeri DGA, în teren. "Au fost instructaje şi până acum, la fel şi testări. Însă testările s-au făcut numai în urma unor sesizări sau indicii legate de faptul că unii poliţişti ar fi comis fapte de corupţie. Unii au picat, alţii nu. Acum, se vor realiza prin sondaj. Se va crea o situaţie virtuală în care se va pune la încercare integritatea poliţiştilor", a explicat comisarul şef Adrian Botezatu din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, corupţia în rândul lucrătorilor din Poliţia Rutieră a scăzut considerabil. "Dacă în 2009 s-au înregistrat 87 de cazuri, anul trecut au fost doar 21", a declarat Botezatu.

În Bihor, în ultimii 5 ani, din cei 18 lucrători ai Poliţiei Rutiere cercetaţi, 3 au fost trimişi în judecată şi 2 au fost condamnaţi deja în primă instanţă, sentinţele nefiind definitive. "Judeţul Bihor este unul aparte, aici nu sunt probleme majore", a ţinut să specifice şi şeful Serviciului judeţean al DGA, comisarul şef Gabriel Cheregi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
bravooooooooooooooo
ma bucur ca ne vom simti tarati ca la Viena sau Ungaria, relaxati ne dati respect va respecta, Doamne ajuta!
Postat 04 Mai 2011, 20:54 de anca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON