URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 24 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă la nivel național practic nu mai sunt așteptări, de când liberalii au încăput pe mâna celui mai toxic președinte de țară de la Gheorghiu Dej încoace, mă așteptam ca măcar în Bihor, unde „partidul liberal e în toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare”, să avem o reacție...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
18 Ianuarie 2016, 15:41

Şedinţă festivă: Cel puţin de ochii lumii, senatorii Universităţii au făcut pace cu şefii instituţiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni a avut loc ultima şedinţă a Senatului Universităţii din Oradea în actuala componenţă, mandatul senatorilor expirând pe 8 februarie. Cu acest prilej, preşedintele Sorin Curilă a prezentat raportul structurii pe care a condus-o.

Alături de senatori, la şedinţă au participat şi rectorul Constantin Bungău, prorectorii, decanii facultăţilor orădene şi directorii unor structuri din Universitate, invitaţi expres de conducerea Senatului, dar care au avut voie să participe doar la prima parte, cea festivă. În a doua jumătate a şedinţei, cea în care şi-au exercitat rolul deliberativ, senatorii au rămas singuri în Aula Magna a Universităţii.

În raportarea succintă, Curilă a precizat că actuala echipă a Senatului universitar a construit şi a făcut funcţională această structură, formată în 2012 după reguli noi pentru învăţământul românesc, adică fără vreun membru care să deţină funcţii executive. Până în 2012, senatele universitare erau prezidate de rectori, iar în componenţa lor se regăseau şi decanii.

Plusuri şi minusuri

Raportul detaliat al Senatului, din care Curilă a spicuit, se regăseşte pe site-ul Universităţii. Aici, conducerea Senatului arată că a colaborat cu Consiliul de Administraţie, format din rector, prorectori şi decani, în baza unui protocol încheiat chiar în 2012, care prevedea că liderii executivi vor transmite senatorilor materialele care trebuie aprobate cu 7 zile înainte de şedinţa de Senat şi că vor forma comisii comune de lucru.

Aceste deziderate s-au îndeplinit, însă nu au funcţionat mereu aşa cum senatorii ar fi vrut, în raport arătându-se că materialele se transmiteau Senatului chiar şi în ziua şedinţei. De asemenea, mai scrie în raport, au existat "sincope în comunicarea cu membrii conducerii executive".

Senatorii mai constată, după patru ani de mandat, că cercetarea în Universitate a scăzut semnificativ, cu 10-30%, iar odată cu asta s-a subţiat şi contul instituţiei cu fondurile încasare din granturile de cercetare. "Propunem şi pe această cale implementarea de măsuri urgente pentru intrarea pe un trend pozitiv a activităţilor de cercetare la universitatea noastră", se arată în raportul Senatului.

Reformă oprită

Reuşite notate ale senatorilor care îşi termină acum mandatul sunt, printre altele, votarea Codului universitar al drepturilor şi obligaţiilor studenţilor Universităţii din Oradea şi elaborarea unei propuneri de metodologie pentru eficientizarea-optimizarea Universităţii. "Proiectul de eficientizare-optimizare (...) a fost oprit în luna aprilie 2015 în şedinţa Consiliului de Administraţie", scrie însă în raport. Senatorii îi arată, astfel, cu degetul pe colegii cu funcţii de conducere, care nu au dorit să restructureze Universitatea.

Raportul conţine şi un bilanţ al studenţilor din Senat, care arată că cea mai spinoasă problemă pentru ei a fost gestionarea procesului de cazare: din lipsă de locuri, în anul universitar 2015-2016 aproape 600 de studenţi nu au prins un loc în căminele Universităţii. "Această problemă necesită o rezolvare cât mai urgentă din partea conducerii UO!", a transmis preşedintele studenţilor senatori, Romeo Filip.

Alinierea!

La finalul prezentării raportului, Sorin Curilă a avut un mesaj pentru viitorii senatori: "Invit noua echipă de senatori să comunice neîncetat în mediul academic şi nu numai cât de important este rolul Senatului universitar pentru asigurarea democraţiei universitate".

După ce a prezentat o serie de fotografii care descriu activitatea senatorilor din mandatul 2012-2016, preşedintele încă în funcţie a înmânat diplome simbolice partenerilor din executivul Universităţii: rectorului Constantin Bungău, prorectorilor, decanilor şi directorilor structurilor instituţiei. Participanţi din sală au chicotit, însă. "După ce s-au certat toată ziua, patru ani, acum se pupă", au spus unii universitari.

De altfel, şi unii dintre "premiaţi" au dat impresia că nu se simt chiar în largul lor aliniaţi în faţa senatorilor Universităţii, pentru ca la final să îşi facă toţi, alături de preşedintele Curilă, o fotografie de grup.

Poate ultima ocazie pentru ei să zâmbească împreună, având în vedere că săptămâna viitoare la Universitate începe oficial cursa electorală. Pe 27 ianuarie va avea loc primul tur de alegeri pentru Senatul Universităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ne bucurăm pentru ei !
SANATATE!
Postat 19 Ianuarie 2016, 09:20 de ADINA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6638 RON
  • 1 EUR = 4.9707 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON