URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 06 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
14 Noiembrie 2023, 15:35

Seară de conversație în mai multe limbi străine, în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii sunt invitați la Polyglot Meetup, o seară de conversație în mai multe limbi străine, care va avea loc în data de 4 decembrie, de la ora 18.30. Participarea este gratuită.

Conversații în limbi străine

„Acest eveniment aparte își propune să celebreze diversitatea lingvistică și să întărească caracterul multicultural al orașului nostru. Fiecare participant va putea exersa engleza, franceza, germana, italiana sau spaniola într-un cadru informal și relaxat”, transmit organizatorii, mai multe cluburi de limbi străine din Oradea.

Un alt scop al întâlnirii este încurajarea formării de cluburi noi de conversație și pentru alte limbi străine.

La seara Polyglot Meetup, care se va desfășura la Morrigan’s Coffee& Pub, pe strada Vasile Alecsandri nr. 19 din Oradea, vor fi 5 mese pentru tot atâtea limbi străine. Inițial, doritorii se înscriu pentru un centru și se așază la masa cu limba străină aleasă.

„Fiecare grup lingvistic este liber să aleagă activitățile de conversație. De la ora 19, va fi liber la mișcare, astfel încât cei care vor să converseze în mai multe limbi, adică poligloții, o pot face”, adaugă Flavia Matei, reprezentanta unuia dintre cluburile organizatoare.

Polyglot Meetup este inițiativa unor orădeni pasionați de limbi străine, membri ai cluburilor de limbă franceză, engleză și germană din Oradea.

„Oricine e binevenit”

Unele întâlniri de conversație au loc săptămânal și sunt deschise pentru toți doritorii, indiferent de nivel, pentru cei care nu au mai avut ocazia să vorbească de mult sau care vor doar să asculte.

Clubul de limba franceză, de exemplu, numit Francofilii orădeni, este coordonat de Flavia Matei și serile de conversații „Soirée conversation” au loc în fiecare miercuri, de la ora 18.30, la Morrigan’s Pub. Cel de germană, DeutschClub, este organizat de Mirela Mărcuț în fiecare joi, de la ora 18.30, într-o locație ce se transmite în privat celor care își anunță participarea. BIHOREANUL a mai scris despre acest club de germană aici.

Clubul de engleză, cel mai vechi din oraș, înființat în 1991, are întâlniri săptămânale și gratuite, vineri, de la ora 18, la Liceul Ady Endre și „oricine este binevenit”, transmite organizatorul Selyem Ioan.

„Fiecare club pune accentul pe vorbire, practicarea limbii prin prezentări pe diferite teme, jocuri, încercăm să implicăm oamenii să vorbească și, astfel, să își îmbunătățească cunoștințele”, spune Flavia Matei, coordonatoarea Clubului Francofilii orădeni.

Participare gratuită

Evenimentul din 4 decembrie va reuni toate cluburile de limbi străine din oraș: de engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă.

În ciuda denumirii - Polyglot Meetup -, întâlnirea poligloților nu se adresează doar acestora, ci tuturor celor care doresc să participe și cunosc chiar și numai o limbă străină.

Participarea la Polyglot Meetup este gratuită, dar este necesară înscrierea în prealabil, pentru o mai bună organizare a evenimentului, la următorul link: https://forms.gle/ZwhnLaZRpMV1q4pN8. Data limită pentru înscrieri este 30 noiembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5844 RON
  • 1 EUR = 4.9672 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON