URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 08 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
15 Decembrie 2012, 13:28

Se caută artişti verzi!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

RER Ecologic Service a dat startul unei competiţii adresate tuturor elevilor orădeni. Şcolarii sunt îndemnaţi să confecţioneze decoraţiuni de Crăciun din materiale reciclabile, iar autorii celor mai frumoase obiecte vor fi premiaţi.

Concursul "Artiştii verzi" e destinat oricărei clase de elevi din Oradea. Tot ce trebuie să facă şcolarii e să-şi folosească imaginaţia pentru a concepe cât mai multe şi mai originale obiecte decorative pentru sărbătorile de iarnă. Singurele materiale pe care le pot folosi sunt cele reciclate sau reciclabile, condiţie impusă tocmai pentru ca elevii să înţeleagă că deşeurile pot fi refolosite şi că revalorificarea trebuie să fie pentru ei un obicei zilnic.

Termenul limită al competiţiei este data de 20 decembrie, până la care trebuie să anunţe telefonic RER Ecologic Service că au finalizat decoraţiunile, iar o echipă a operatorului de salubritate va merge la şcoală şi va ridica toate creaţiile, care vor fi expuse la Lotus Center.

Clasa care va realiza cele mai frumoase decoraţiuni va fi premiată de RER Ecologic Service cu o petrecere de Crăciun.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON