URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 09 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt curios să văd cum o mai scoate la capăt Primăria Oradea de data asta. A vrut să găsească o soluţie pentru acoperişul parcării de pe Strada Independenţei şi, pentru a nu fi acuzată de totalitarism, a organizat concurs. A făcut un regulament (contestat de Ordinul Arhitecţilor din România), a adunat un juriu, a stabilit un termen limită şi tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să numere punctele primite pe fiecare proiect, să facă un clasament şi să declare un câştigător. Acum mai trebuie doar să scoată castanele fierbinţi din foc cu propriile mâini.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care este prima măsură care ar trebui luată de urgență de autorități pentru limitarea creșterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus?







De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
12 Decembrie 2019, 18:16

Şantierul din complexul Baroc: Faţadele palatului au fost reabilitate, în grădină se verifică starea de sănătate a copacilor (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Episcopul romano-catolic al Oradiei Böcskei László a prezentat, joi, stadiul lucrărilor celor două proiecte ample pe care le derulează: reabilitarea Palatului Episcopal, care a început în urmă cu doi ani, şi reamenajarea grădinii care înconjoară acest imobil important al Oradiei.

"Nu au existat timpi morţi în aceşti doi ani, s-a lucrat destul de intensiv şi concentrat, pentru a putea rezolva şi răspunde situaţiilor preconizate sau apărute pe parcurs. Din iulie (n.r. de la ultima conferinţă de presă) şi până acum, din mai multe puncte de vedere s-a schimbat ambientul. O parte a grădinii s-a finalizat, o altă parte se află în curs, am beneficiat şi de timp prielnic, mulţumim lui Dumnezeu. În acelaşi timp, se lucrează la amenajarea interioară a clădirii, mai ales la etajul II, iar la etajul I se refac picturile murale", a declarat Böcskei László.

Ctitorul, pomenit de la intrare

Faţadele Palatului Baroc au fost refăcute în proporţie de 99%, urmând ca până în primăvara viitoare să se mai lucreze la retuşuri. De asemenea, acoperişul a fost schimbat, la fel şi ferestrele exterioare.

La intrarea principală, muncitorii au avut parte de o surpriză: în timp ce refăceau faţada, au descoperit suportul inscripţiei originale, care atesta, în limba latină, că acest imobil a fost construit la cererea episcopului Adam Patachich, în 1776. Această inscripţie a fost refăcută, astfel că acum numele ctitorului monumentalei clădiri se regăseşte şi deasupra portalului. În curând, pe faţadă va trona şi blazonul lui Patachich, dar nu cel original, care a fost distrus, ci o copie la care meşterii lucrează acum.

De asemenea, în clădire a fost refăcut sistemul de încălzire. Pe lângă faptul că este conectat la sistemul centralizat al Oradiei, Palatul are acum şi pompe de căldură, care vor contribui deopotrivă la ventilaţia şi încălzirea imobilului. Potrivit managerului de proiect, Matuz Zsolt, pompele de căldură vor asigura circa 20% din necesarul imobilului.

Proiectul de reabilitare este finanţat de Guvernul Ungariei, cu circa 6 milioane de euro.

Intrare Palatul Episcopal

Arbori la radiografie

Aparat radiografie arboriÎn acelaşi timp, echipe diferite de muncitori lucrează în Grădina Palatului Episcopal, care va fi complet schimbată.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, arborii au fost toaletaţi, aleile refăcute, iar în primăvară se vor face plantări de alţi copaci, dar şi de flori. Pe latura dinspre Bulevardul Dacia, va fi amenajată o grădină biblică.

Până atunci, însă, se verifică starea de sănătate a copacilor. Specialiştii peisagişti angajaţi de Episcopie au adus din Ungaria un aparat (foto) care face un fel de radiografie arborilor, pentru a se vedea cât de sănătoase sunt trunchiurile acestora.

Acesta aparat, care nu a mai fost folosit în România, foloseşte senzori pentru a crea, într-o aplicaţie digitală, o imagine a interiorului trunchiurilor copacilor. Astfel, se poate vedea cât de sănătoşi sau găunoşi sunt copacii.

Grădină cu reguli

Tehnica contribuie deja la salvarea stejarului vechi de peste 150 de ani din curtea Palatului, care de ani buni stă înclinat şi care acum are propte anume prinse. "În urma acestui diagnostic pe care l-au realizat, s-a trecut la intervenţia de asigurare a stejarului, cu realizarea unui sistem de propte care să minimalizeze continuarea înclinării arborului, o soluţie care s-a aplicat şi în alte astfel de cazuri şi sperăm să ducă la salvarea acestui arbore", a declarat Böcskei.

"E o tehnică nouă care dorim să o aplicăm la speciile rare sau protejate. Se vorbeşte foarte mult de zonele verzi, de spaţiile verzi, dar prea puţin de starea de sănătate a arborilor sau pomilor din jurul nostru", a spus episcopul.

Stejar Palatul Baroc

Totodată, Böcskei a anunţat că Grădina Palatului Episcopal va fi deschisă pentru orădeni după programul obişnuit (zilnic între orele 6.30 şi 22), dar cu reguli. Accesul în grădină va fi interzis cu câini, biciclete ori role. De asemenea, consumul de alcool aici va fi interzis, la fel ca ruperea florilor. "Vizitatorii care nu respectă regulile, vor fi invitaţi să iasă", a precizat episcopul.

Proiectul de reamenajare a grădinii este plătit din fonduri transfrontaliere, Episcopia câştigând o finanţare de 773.000 de euro.

Citeşte pe această temă şi articolul:

"Parc înviorat: Parcul din jurul Palatului Baroc al Oradiei îşi schimbă complet înfăţişarea. Vezi ce ni se pregăteşte! (FOTO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0751 RON
  • 1 EUR = 4.8359 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON