URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
14 Martie 2016, 14:34

Şantierul abandonat din cartierul Luceafărul are musafiri de sezon: o pereche de raţe sălbatice (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ploile din ultima perioadă au dus la situaţii inedite în Oradea.

În şantierul abandonat din cartierul Luceafărul, fundaţia abandonată a unui bloc a fost complet acoperită cu apă, creând un mic lac artificial.

Rapid au apărut şi înaripatele iubitoare de bălăceală: răţuştele sălbatice par fericite şi nu prea dau de înţeles că ar vrea să se mute din cartier...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
resort - vai de noi
"locuitor" are perfecta dreptate, ceea ce nu stie nimeni este ca acolo se vor construi case plutitoare, ca nah e inedit asa la moda, acu se asteapta doar sa fie nivelul apei potrivit cu ploile astea de primavara, oricum cred ca este cel mai scump iaz de rate din Oradea, mare om care a dat ok-ul, mare.
Postat 15 Martie 2016, 10:01 de Gyuri
lac sau loc neasanat ?
Ar putea fi amuzant si induiosator, daca acest "lac artificial" nu s-ar transforma, odata cu venirea caldurii, un focar de insecte si tantari (adeseori purtatori de boli). Nu e un lucru sanatos pentru locuitorii din zona, pentru copiii care invata la gradinita din cartier, pentru angajatii firmelor de la parterul blocurilor. Exista probabil niste reguli privind obligatia proprietarului/constructorului de a ASANA terenul intr-un interval de timp rezonabil. Si orice termen rezonabil a trecut deja. Nu demult un domn, poate trimis de Directia de Sanatate Publica, a stropit zona cu solutie, cu ajutorul unui dispozitiv profesional. Doar ca a doua zi a plouat cu galeata. Apa din "lacul artificial" e tot mai mare. Si este inadmisibil ca sanatatea cetatenilor sa fie pusa in pericol de un teren neasanat in mijlocul unei zone dens locuite. Cetatenii, din ignoranta, ar putea fi la fel de fericiti ca răţuştele sălbatice pentru ca au brusc un “lac” intre blocuri. Dar cei care raspund de asigurarea sanatatii publice si care pot evalua situatia, ar trebui sa le tempereze fericirea, sa decida masuri imediate si sa urmareasca reglementarea situatiei.
Postat 14 Martie 2016, 20:34 de locuitor
La pescuit bihorene
Organizeaza Chirila&Co un pescuit pe acolo, ca e la geamul lui.
Postat 14 Martie 2016, 19:15 de SirmaGhipata
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON