URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Aprilie 2014, 14:00

Sabotaj sau prostie? "Doreii" de la Hidroserv au lăsat comuna Lugaşu de Jos fără apă potabilă (FOTO)

Peste 2000 de localnici din satele Urvind, Lugaşu de Jos respectiv Lugaşu de Sus racordaţi la reţeaua publică de apă potabilă aşteaptă Sărbătorile Pascale "pe uscat". Oamenii au rămas fără apă după ce luni, muncitorii de la Hidroserv, structura care asigură mentenanţa obiectivelor administrate de compania Hidroelectrica, au rupt în bucăţi stăvilarul ce menţine nivelul apei peste conducta de alimentare a localităţii.

Stăvilar, bucăţi...

Muncitorii curăţau canalul de vegetaţie şi nămol în amontele canalului de fugă de lângă barajul Lugaş, la circa 300 metri de Crişul Repede şi de aducţiunea de apă a comunei, când coordonatorii echipei de lucru, Cornel Toda şi Viorel Butuc, le-au cerut să facă stânga-mprejur şi să scoată stăvilarul de lângă conducta de alimentare a comunei.

Când l-au ridicat, bucata de beton de 15 tone şi lungă de 5 metri s-a rupt în două. "Nu e prima dată când se ridică acel stăvilar şi niciodată nu a avut nimic, până acum. Ce s-a întâmplat, cum l-au mişcat din loc, nu ştiu, pentru că n-au aşteptat să ajung acolo, să fiu de faţă", a explicat BIHOREANULUI Mihai David, administratorul reţelei de apă de la Primăria Lugaşu de Jos.

Cert e că, deşi oamenii l-au asigurat că problema se va rezolva, a doua zi situaţia s-a agravat, căci cele două bucăţi ale stăvilarului erau deja sparte, la rândul lor, în zeci de bucăţi mai mici, iar muncitorii pe nicăieri.

Prefectul, pe fir

În lipsa stăvilarului, apa nu a mai ajuns în conducta comunei. "Am mai avut apă doar până când s-au golit puţurile în care se filtrează şi tratează apa. De miercuri dimineaţa, conductele sunt goale", a declarat BIHOREANULUI primarul UDMR al comunei Lugaşu de Jos, Şorban Levente.

Anunţat de primar despre situaţia creată, prefectul judeţului, Claudiu Pop, a declarat, miercuri, BIHOREANULUI, că angajaţii sucursalei Oradea a Hidroelectrica au demarat lucrările pentru refacerea stăvilarului. "Am fost înştiinţat despre avarie, iar în prezent se lucrează la rezolvarea problemei. Am solicitat directorului Hidroelectrica Oradea (Nicolae Alexandru Varga, soţul deputatei PNL Lucia Varga - n.r.) să mă ţină la curent, din oră în oră, cu situaţia lucrărilor. Cine este responsabil pentru ce s-a întâmplat, vom cerceta ulterior. Acum important e ca locuitorii să aibă apă", a afirmat prefectul.

Sabotaj liberal?

Primarul din Lugaş este, însă, sceptic. "Ei vor să pună grămadă bucăţile şi să le completeze cu altele. E o peticeală care nu va ţine. Stăvilarul distrus trebuie scos din apă, trebuie cumpărat altul, pus la loc. Operaţiunile sunt de durată, timp în care locuitorii şi agenţii economici rămân fără apă", zice Şorban, care apreciază că paguba creată de "Doreii" de la Hidroserv depăşeşte 50.000 lei.

Din acest motiv, edilul a înaintat deja o plângere penală la Parchetul Aleşd, pentru distrugere, solicitând identificarea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor. Şorban nu exclude ca accidentul să fi fost, de fapt, un sabotaj politic, pus la cale de reprezentanţii organizaţiei locale a  PNL. Asta pentru că Viorel Butuc, cel care a "coordonat" distrugerea stăvilarului este un fost consilier local PNL, care l-ar fi ameninţat public, în mai multe rânduri, că va lăsa comuna fără apă.

Ca argument în favoarea acestei idei, primarul arată că, deşi muncitorii au pretextat că ridică blocul de beton pentru a curăţa canalul, mizeria a rămas tot pe loc. "N-au curăţat nimic în canal. Niciun fir de iarbă n-au scos, nici nămolul nu l-au mişcat. Au scos stăvilarul doar ca să creeze probleme", spune Şorban, care vorbeşte despre Butuc ca făcând parte dintr-un "grup criminal organizat".

UPDATE

Situaţia s-a remediat, provizoriu, vineri după amiază, în jurul orei 15, când, potrivit primarului Şorban Levente, nivelul apei din canalul la care e legat ăreţeaua de apă a crescut aşa încât să poată alimenta întreaga comună. Lucrările pentru remedierea avariei vor continua însă săptămâna următoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Jos cu Betivu
Se pare ca s-a intalnit hotul cu prostii! Adica viceprimarul Pascalau cu lugasenii. Desi are o armata de tiganii cu ajutor social acestia nu fac nimic in folosul comunitatii, e o mizerie in toate comuna, bălării peste bălării, bălţi şi gunoaie, chiar si in curtea primariei, cand era doamna Secara era ordine... Si tiganii care pe hartie vin la lucru trimit pruncii de 13-14 ani, oare ce ar zice ITM-ul daca ar afla. Dar devina este primarul care tolereaza...
Postat 19 August 2014, 19:36 de Alinu
sabotaj
a facuto intentionat viorel butuc e un nemernic si un mincinos si un lingau asta se poate numi terorist iar garantat e pe plan politic sabotaju
Postat 17 Aprilie 2014, 10:17 de marius
incredibil
Te miri de ce pot fi instare unii oameni, sa lasi o intreaga comuna fara apa, oameni in varsta, copii, familii intregi, acuma de sarbartori?
Postat 16 Aprilie 2014, 23:24 de soso
Bozgori
CENZURAT
Postat 16 Aprilie 2014, 20:31 de Nu conteaza
SABOTAJ
asta se vede si din fotografii, balarii si pe o parte si pe alta a stavilarului, miroase a SABOTAJ
Postat 16 Aprilie 2014, 17:03 de Johny B
Jos pnl
Liberalii ăștia nu sunt întregi la minte...
Postat 16 Aprilie 2014, 16:34 de Lugăşeanca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON