Campioana României la baschet masculin, formaţia CSM CSU Oradea a pus în vânzare, începând de marţi, abonamentele pentru sezonul 2018-2019. "Acestea vor fi valabile pentru toate meciurile de pe teren propriu organizate de către clubul nostru, fie ele în Liga Naţională sau în Cupele Europene", a anunţat conducerea clubului pe site-ul oficial.
De precizat că de această dată, cardurile de abonat vor fi însoţite de un Fan-Pack, "cadou pentru cei care acceptă provocarea celor 1.000", după cum mai precizează clubul orădean. Este vorba despre un proiect pe care CSM îl organizează pentru ca echipa de baschet bihoreană să fie prima din România cu peste 1000 de abonaţi.
"Întreg proiectul nostru a fost o provocare. Un vis împlinit împreună de nişte suporteri extrem de frumoşi, îndrăgostiţi iremediabil de baschet. Fiindcă ne place să avem vise măreţe şi fiindcă ştim că şi vouă vă plac provocările - vă lansăm una. Aceea de a fi prima echipă de baschet din România cu peste 1.000 de abonaţi", mai transmit reprezentanţii echipei campioane.
Vânzarea abonamentelor pentru noul sezon a demarat marţi, la ora 10, iar preţurile acestora au rămas aceleaşi din sezonul precedent, cu adăugarea unei noi categorii pentru copiii şi elevii sub 18 ani, care vor avea un preţ de acces de 75 de lei. Pentru adulţi, în schimb, preţurile vor fi de 275 de lei, respectiv 200 de lei pentru abonaţii vechi, pentru cei noi preţurile fiind de 300, respectiv 220 lei.
"Tarifele abonamentelor rămân neschimbate, chiar dacă preţurile biletelor la meciurile importante din fazele superioare ale campionatului şi la cele din Europa vor fi majorate. Acest lucru - tocmai pentru că ne dorim să oferim facilităţi ridicate celor care au fost alături de noi peste ani, sau vor fi de acum înainte, continuând tradiţia celor mai frumoşi ani ai baschetului ordădean", transmite conducerea clubului orădean.
Programul de comercializare al abonamentelor este între orele 10:00 şi 14:00, la sediul slubului, situat pe strada Primăriei, nr. 3, respectiv de la ora 16:00 la ora 19:00, la Arena Antonio Alexe (la intrarea principală).
"Abonaţii vechi vor avea locurile rezervate în sistem timp de 2 săptămâni - până pe data de 04.09.2018, perioadă de timp în care vor putea să şi-l revendice. Locurile nerevendicate până la acea dată vor fi eliberate din sistem, fiind puse la comercializare generală. Doritorii vor trebui să aibă asupra lor fie cardul de abonat din sezonul precedent, fie un act de identitate", mai precizează clubul bihorean.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.