URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Februarie 2022, 12:21

România trimite ajutoare de 3 milioane de euro în Ucraina: veste antiglonţ, echipamente militare, medicamente (VIDEO)

România trimite ajutoare de 3 milioane de euro în Ucraina: veste antiglonţ, echipamente militare, medicamente (VIDEO) (foto: generic, sursa: MApN)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul României a decis, duminică, să trimită noi ajutoare în Ucraina. Concret, s-a aprobat trimiterea de veste antiglonţ, căşti, muniţie si echipamente militare, alimente, apa si medicamente în valoare de 3 milioane de euro. 

Anunţul a fost făcut de Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. "Este vorba de o nouă tranşă de ajutoare către Ucraina în valoare totală de 3 milioane de euro către Ucraina, constând în combustibil, veste antiglonţ, căşti, muniţie si echipamente militare, alimente, apă si medicamente", a afirmat acesta. 

De asemenea, România îşi arată disponibilitatea să trateze soldaţii ucraineni răniţi în războiul pornit de Rusia. "Guvernul României anunţă disponibilitatea de a prelua răniţii ucraineni în reţeaua de spitale militare şi civile din ţara noastră", a spus Cărbunaru.

Ulterior, Ministerul Apărării Naționale a făcut publice detalii: "Din dispoziția prim-ministrului României, Ministerul Apărării Naționale a pregătit toate cele 11 spitale militare din subordinea Direcției Medicale pentru asigurarea asistenței și tratamentului medical pentru militarii răniți din Ucraina. De asemenea, începând de astăzi, 27 februarie, ora 12.00, Centrul de transfuzii sanguine al Direcției Medicale, care funcționează în București în curtea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, va fi deschis pentru donare de sânge în beneficiul militarilor răniți. Centrul va funcționa în fiecare zi, între orele 8.00 și 14.00, pentru toți cei care doresc să doneze sânge în acest scop. Donatorii vor fi așteptați în intervalele orare precizate, la intrarea din Calea Plevnei nr. 134".

În ceea ce priveşte ajutoarele care vor fi trimise în Ucraina: "Totodată, în baza solicitărilor primite de la Ministerul Apărării al Ucrainei, Guvernul României a aprobat, duminică, 27 februarie, o hotărâre care reglementează donarea în regim de urgență, către Guvernul Ucrainei, a unor bunuri materiale de resortul muniții și echipamente de protecție balistică asigurate din excedentul Ministerului Apărării Naționale al României. Valoarea elementelor de muniție și a celor 2.000 de căști de protecție balistică și 2.000 de veste antiglonț cu nivel de protecție III-IV care vor fi donate armatei ucrainene se situează în jurul sumei de două milioane de euro". 

Pe de altă parte, reprezentantul Guvernului a afirmat că şi românii dau dovadă de implicare. Până duminică, în prima parte a zilei, pe platforma anunţată ieri de Guvern şi care este gestionată de Cancelaria premierului Ciucă, "Împreună ajutăm mai mult, "până la 6 dimineaţa erau centralizate 1269 de oferte de sprijin din partea societăţii civile, agenţilor economici, alte categorii de voluntari, constând în alimente, apă, medicamente, cazare, transport etc.

În privinţa taberelor mobile, Cărbunaru a spus că sunt deja două operaţionalizate, una la Sighet şi una la Siret.

Amintim că România şi-a închis spaţiul aerian Rusiei, după ce regimul lui Putin a pornit războiul. Drept răspuns la măsura "neprietenoasă", şi Rusia şi-a închis spaţiul aerian pentru aeronavele româneşti.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
deci sunt bani
Sunt curios daca banii vin din ce trebuia sa fure PNL sau din banii care trebuia sa ajunga la populatie.
Postat 27 Februarie 2022, 15:09 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON